Linkuri accesibilitate

Săptămâna în care împrumutul FMI a devenit titlu de glorie al economiştilor guvernamentali

Am reuşit să convingem Fondul, spuneau oficiali din guvernul Boc, cu aerul că ar fi reuşit un transplant de creier, ceea ce au şi făcut, substituind creierul care promitea electoral generoase recompense, cu creierul care a dictat sărăcia bugetară o zi după învestitură. De fapt, experţii fondului le-au permis membrilor cabinetului să-şi revină din euforia electorală şi să refacă bugetul, cu un deficit de două ori mai mare, au acceptat fiscalitatea de acum însă au cerut o schimbare din temelii a salariilor bugetare şi a sistemului de pensii. Adică, pe ici-pe colo, prin părţile esenţiale.

Acordul cu FMI nu este, nici pe departe, o victorie, chiar dacă ne pune pe tavă, cum spunea reprezentantul fondului, 20 de miliarde de euro pe următorii doi ani. Faptul că am convins Fondul nu înseamnă că am dat o probă de competenţă guvernamentală, ci dimpotrivă. În spatele tonului sărbătoresc se află o mare înfrângere.

Până mai ieri, finanţiştii spuneau că o reluare a relaţiilor cu fondul însemna instaurarea unui climat de constrângeri economice care ar fi dus la o scumpire a vieţii şi o contracţie a agoniselii oamenilor de rând. Înainte de a discuta despre FMI, premierul Emil Boc spunea că legea bugetului conţine o mare parte dintre măsurile anticriză negociate şi decise în cadrul alianţei la guvernare. La acea vreme, chiar şi oficialii considerau că o rundă de negocieri cu fondul este inutilă şi periculoasă. Ar fi fost un semn că economia României scârţâie şi că investitorii sunt pe punctul s-o părăsească.

Însuşi preşedintele Băsescu, cel care a dat semnalul multor schimbări la faţă guvernamentale, spunea prin ianuarie că un eventual acord cu FMI ar fi ultimul lucru pe care şi l-ar dori România. Am convingerea că avem alte soluţii decât FMI, afirma el atunci. România ar fi putut coopera cu alte instituţii financiare (UE, Banca Mondiala, Banca Europeana de Investiţii) pentru că nu mai e compatibilă cu politicile fondului. Băsescu dixit. În două luni de zile, lucrurile s-au schimbat dramatic. Semnăturile pe acordul cu FMI sunt dovada că guvernul a renunţat să mai aplice planul anticriză, dacă acesta a existat vreodată.

Premierul a descoperit, probabil, că măsurile anticriză pe care le-a luat sunt chiar mai drastice ca efectele crizei şi că medicamentul e mai periculos ca boala însăşi. A concediat, a îngheţat angajările, a tăiat capete de şefi şi sporuri de salarii, selectiv pe criterii mai degrabă politice, a fost mai auster şi mai dur ca însăşi criza. Degeaba.

Aşa se face că membrii cabinetului cred că FMI ne-a dat bani albi pentru zile tot mai negre în vreme ce câteva voci optimiste, una dintre ele fiind a guvernatorului-şef Băncii Naţionale, susţin că vârful crizei ne va lovi peste o lună două, dar că nu vom intra în comă. Las să fie, ce nu ne-omoară, ne întăreşte. Poate că am fi rezistat chiar fără împrumutul de la FMI. Am fi orbecăit spre alegerile europene şi cele prezidenţiale în convalescenţă. Poate, dar cine ştie ce isprăvi poate face o mână tremurândă cu o ştampilă de vot după o perioadă de colaps financiar.
XS
SM
MD
LG