Linkuri accesibilitate

Comisiile: o formă de tortură civilă.

Mania comisiilor e una din cele mai absurde practici ale vieţii publice engleze.

Originile acestei ocupaţii de grup sînt ilustre. Ele vorbesc de simţul stabil al justiţiei şi i-au învăţat pe englezi să preţuiască instanţele. Însă imediat ce a ieşit din sistemul juridic practica instanţelor s-a transformat într-o formă de tortură civilă. Astfel, aprope că nu mai există decizie majoră sau minoră care se poate lua, în Anglia, fără constituirea unei comisii.

Angajările şi concedierile trec printr-o audiere care presupune o sală, un birou şi mai multe persoane grave adunate pe post de comisie. Aceeaşi procedură e luată în serios şi înainte de acordarea premiilor la o tombolă. Noile tomberoane de gunoi nu vor fi aşezate într-un cartier fără avizul unei comisii care se întruneşte periodic şi produce un raport final. Un copil înfiat e, de la 5 ani în sus, trecut anual prin faţa unei comisii care evaluează comportamentul părinţilor adoptivi şi decide dacă e cazul ca familia să fie înlocuită. Evident, asemenea experienţe produc, adesea, după 10 ani sau mai devreme, adolescenţi cu tulburări. Nimic nu e prea mare sau prea mic pentru o comisie în Anglia.

Dar principalul vizitator al comisiilor rămîne comedia. Replici şi situaţii de cel mai absurd umor trec prin faţa comsiei fără ca onorata isntanţă ad-hoc să aibă habar. Căci esenţa oricărei comisii englezeşti e să rămînă ţeapănă şi să se creadă indispensabilă.
XS
SM
MD
LG