Linkuri accesibilitate

Rusia iritată de acordul de la Bruxelles dintre UE şi Ucraina


Premierul Iulia Timoşenco
Premierul Iulia Timoşenco

Un proiect de 2,5 miliarde euro vizînd modernizarea sistemului de transport al gazelor

De ani de zile se speculează că Rusia vrea să controleze cel puţin o parte din sistemul de gazoducte din Ucraina – planuri care dacă au avut vreodată o şansă reală de succes, acum par de domeniul trecutului. La începutul săptămânii, la Bruxelles, Ucraina şi Uniunea europeană au semnat un acord în valoare de 2,5 miliarde de Euro pentru modernizarea sistemului de conducte ucrainene

Reacţia Rusiei a fost rapidă şi enervată, premierul Vladimir Putin avertizând că :.”vom fi obligati să ne re-gândim relaţiile cu partenerii, dacă interesele Rusiei sunt ignorate”.

Ce pare să fi supărat Moscova este mai ales perspectiva ca firme europene ar putea prelua controlul asupra unei parţi a sistemului de gazoducte ucrainene, fiind greu de închipuit că Uniunea Europeană ar putea oferi un credit fără să vrea să controleze cum sunt utilizaţi banii.

Prin Ucraina trece cam 40 la sută din volumul de gaze ruseşti, destinate clienţilor europeni. În acest moment, în baza acordului încheiat de Moscova cu Kiev, după ultimul „război al gazelor”, monopolistul rus Gazrpom plăteşte în jur de 2,3 miliarde de dolari taxe de tranzit. Dacă s-ar aplica însă preţuri europene, suma s-ar dubla aproape.

Un motiv economic serios, într-o perioadă de criză economică, pentru ca Rusia să reacţioneze enervata, remarcă analistul Europei Libere, Bruce Pannier.

Un alt motiv de iritare este că acordul cu Ucraina, este al doilea proiect recent al Uniunii Europene, care ocoleşte Rusia. Celălalt este „Parteneriatul Estic”, plan de colaborare regională, oferit de Bruxelles unui număr de 6 foste republici post-sovietice, între care Ucraina si Republica Moldova.

Pe de altă parte, remarcă Bruce Pannier, Rusia vrea relaţii bune de colaborare cu Uniunea Europeană, tocmai în domeniul energetic. Speră să finalizeze cele două gazoducte, North- şi South Stream care ar ocoli Ucraina. Proiecte gândite cu parteneri europeni.

Gazoductul North Stream, realizat împreună cu Germani, prim Marea Baltică, ar urma să transporte cam 40 la sută din gazul rusesc, ce tranzitează acum prin Ucraina. Ceea ce ar diminua efectul acordul Ucraina – Uniunea Europeana.

Pentru firmele europene, care s-ar putea implica în modernizarea conductelor ucrainene, mai rămâne o problemă de rezolvat : cum să facă afaceri cu Kievul , fără să fie implicate în luptele politice dintre preşedintele Iuşenko şi premierul Timoşenco ?
  • 16x9 Image

    Ileana Giurchescu

    Un „dinozaur” al Europei Libere, am început să lucrez în redacția de limba română încă din 1987, la Munchen, Germania, unde mi-am descoperit și cultivat interesul pentru știri și politica internațională. Ca membră a echipei de la Radio Europa Liberă, am „făcut” revoluțiile din 1989, am scris despre căderea URSS și am relatat în direct, alături de Nestor Rateș, despre atentatele teroriste din 11 septembrie 2001. Rămân fascinată de istoria și moștenirea lăsată de Europa Liberă în arhiva audio.

XS
SM
MD
LG