Linkuri accesibilitate

PCRM în fruntea preferinţelor electoratului. PLDM şi PL pe locurile doi şi trei

Întrucît pînă la alegeri au rămas nici două săptămîni cel mai aşteptat a fost clasamentul partidelor stabilit în baza întrebării tradiţionale: dacă duminica viitoare s-ar organiza alegeri, cu cine aţi vota? 36,2 la sută au răspuns: “pentru Partidul Comuniştilor”. Pe următoarele locuri în intenţiile de vot se plasează PLDM cu 8,3%, PL cu 8,2% şi AMN cu 5,4%. Unul din partidele parlamentare acum, PPCD, este creditat cu doar 1,4 procente din intenţiile de vot. La fel, Partidul Social Democrat – cu 2,6 %, Uniunea Centristă cu 2,5% şi Partidul Democrat cu mai puţin de un procent – 0,7.


Reamintesc că pentru a trece pragul electoral şi a avea reprezentanţi în Parlament, o formaţiune trebuie să acumuleze cel puţin 6 procente din voturile valabil exprimate.

Dacă în urmă cu jumătate de an procentul celor indecişi era de aproape 40 la sută, acum personaele care nu ştiu cu cine să voteze constituie 23 la sută. E un număr mult prea impunător, consideră experţii, care adaugă acestei cifre şi procentul celor care sunt decişi să nu meargă la vot - aproape 7 la sută.

Deşi evită să facă prognoze în baza rezultatelor sondajului, unii experţi încearcă totuşi să explice ratingul în creştere al unor formaţiuni. Arcadie Barbăroşie, director la Institutul de Politici Publice: "Ratingul preşedintelui Voronin. Chiar ieri am citit în ştiri că s-au alocat câteva milioane pentru salarii, indexarea pensiilor de la unu aprilie, se deschid fântâni etc. Toate astea sigur că au un impact asupra comportamentului electoral."

Directorul Asociaţiei pentru democraţie participativă ADEPT, Igor Boţan: "Avem două formaţiuni ascendente pe segmental de dreapta – două partide liberale. În acelaşi timp vedem o formaţiune liberală care este pe trend descendent – Alianţa Moldova Noastră. Nu ştim cum se vor duce indecişii. Nu ştim dacă partidul de guvernământ va mai creşte. El a recuperat ceea ce a pierdut în 2007, foarte mult – 200 de mii de voturi. Acum, cu o campanie activă, mai recuperează poziţii, dar cât poate recupera? Poate jumătate. Vă spun cu mâna pe inimă că nimeni nu poate măsura care va fi impactul majorării pensiilor pe 1 aprilie 2009".

O întrebare nouă inclusă în sondaj vizează criza globală. Întrebaţi dacă respondenţii sau familiile lor ei se simt sau nu afectaţi de criza financiară globală, 62,3 la sută au răspuns că se simt afectaţi. 59 de procente cred că lucrurile în Moldova merg într-o direcţie greşită, iar în jur de 80 la sută sunt nemulţumiţi de activitatea conducerii ţării în diferite domenii sociale.

Cât priveşte orientarea politicii externe a Republicii Moldova, în această privinţă opţiunile nu s-au schimbat – 64,8 la sută din respondenţi spun că doresc integrarea în Uniunea Europeană, iar puţin peste 24 la sută sunt împotriva aderării Moldovei la NATO.
XS
SM
MD
LG