Linkuri accesibilitate

Bruxelles: ministrul de externe polonez Sikorski speră că SUA nu va renunţa la scutul anti-rachetă


Ministrul polonez de externe Radek Sikorski a declarat astazi la conferinta internaţională Forumul de la Bruxelles, că speră ca noua administraţie americana să nu abandoneze planurile de a amplasa componente ale scutului anti-rachetă în Polonia. Sikorski a spus că Polonia şi-a asumat "anumite riscuri politice” atunci cînd a semnat, împreuna cu fostul secretar de stat american, acordul pentru instalarea de interceptoare de rachete pe teritoriul polonez.

Seful diplomaţiei poloneze a mai adaugat şi că speră ca polonezii să nu regrete încrederea arătată Statelor Unite, adaugind şi că Rusia a continuat să ameninţe că va amplasa rachete în apropierea Poloniei dacă vor fi amplasate interceptoarele de rachete americane in Polonia.

Deputata americana Ellen Tauscher, despre care se crede că va deveni subsecretar de stat pe problemele controlului de armelor si securitate internaţională, a replicat că Statele Unite vor continua planurile scutului din Europa Centrală şi de Rasarit doar daca se vor dovedi eficiente. Ea a spus că Alianţa Nord Atlantică ar trebui să realizeze un sistem impotriva rachetelor cu raza medie şi scurtă de acţiune, la care să colaboreze si Rusia.

Rusia s-a opus cu inverşunare planurilor administraţiei Bush pentru scutul anti racheta din Europa, asa cum s-a opus si extinderii catre rasarit a NATO. Ieri, ministrul rus de externe Serghei Lavrov, la aceeasi conferinţa, a acuzat Uniunea Europerana că încearca să îşi creeze o zona de influenţă in spatiul fost sovietic prin recent aprobatul program al parteneriatului estic, adoptat vineri de liderii Uniunii Europene şi din care fac parte Moldova, Ucraina, Georgia, Armenia, Azerbaijan şi Belarus.
XS
SM
MD
LG