Linkuri accesibilitate

Bizarerii electorale


Presupun că în orice ţară campaniile electorale sînt nişte spectacole, care frizează uneori penibilul, grotescul, absurdul.

Întotdeauna sînt concurenţi electorali care, de dragul victoriei, exagerează şi dau uitării bunul simţ. E foarte posibil însă ca ale noastre campanii electorale să se numere printre cele mai dizgraţioase din lume. Mărturisesc că, de-a lungul anilor, campaniile electorale din RM mi-au provocat mereu gustul amar al decepţiei. Mai cu seamă m-a nedumerit întotdeauna ponegrirea deşucheată a oponenţilor politici. Rivalii sînt făcuţi cu ou şi cu oţet, persiflaţi, ofensaţi, ridiculizaţi, caricaturizaţi în mod obscen.

Pe de altă parte, cel care face băşcălie de oponenţi se erijează într-un model al moralităţii şi onestităţii. Or, la o privire mai atentă, se poate constata că deosebirea dintre cel care ponegreşte şi cel ponegrit nu e deloc frapantă. Întrebarea care se impune firesc este: oare chiar nu poate fi repurtată victoria fără ponegrirea “rivalilor”? E obligatoriu să iei în băşcălie concurenţii? Nu poate exista o critică civilizată?

Am văzut deunăzi, la televizor, nişte concurenţi antrenaţi în dezbateri. Discursul reprezentantului unui partid m-a făcut să bolovănesc ochii. Acesta a zis: “Dacă nu vă place liderul formaţiunii noastre, nu votaţi pentru el, votaţi-mă pe mine, căci eu o să vă soluţionez problemele!” E inutil să spun că acel reprezentant al partidului nu poate fi votat separat de liderul formaţiunii. Şi de ce omul nu e candidat independent dacă admite că liderul formaţiunii nu le place alegătorilor?

Am văzut un candidat independent care promitea sarea şi marea. N-am înţeles însă cum are de gînd el de unul singur să-şi realizeze planurile ambiţioase. Nu e deloc sigur că ceilalţi deputaţi vor considera că propunerile îi sînt judicioase. Ar trebui să se înţeleagă odată că pe alegători îi interesează nu numai promisiunile, ci şi pîrghiile reale prin care aceste promisiuni pot deveni realitate.

Nu am timp acum să trec în revistă toate bizareriile electorale. Ele sînt cu duiumul. Altele vor mai apărea pînă la 5 aprilie. După care totul va reveni la normalitate, toţi vor redeveni amabili, corecţi, ponderaţi. Şi chiar cei care s-au ponegrit în campania electorală s-ar putea să se împrietenească spre binele ţării…

Pe aceeași temă

XS
SM
MD
LG