Linkuri accesibilitate

Omoară internetul creația originală? Dezbaterea are loc din plin în Franța, unde Senatul a votat deja un proiect de lege, apărat de ministrul culturii şi pe care deputații refuză să îl accepte, încercînd să îl blocheze sau cel puțin să-i minimalizeze efectele prin diverse amendamente. Pentru o parte a industriei muzicale și a filmului, descărcarea gratuită pe internet, pe care o practică voios tineretul şi nu numai, ar fi de natură să aducă prejudicii grave culturii.

Guvernul susține că proiectul de lege are un caracter pedagogic. El prevede măsuri de relaxare a protecției accesului la lucrările muzicale. Casele de discuri s-au angajat să suprime în întregime, în interval de un an de la votarea legii, toate măsurile de protecție ce blocau pînă acum accesul la diverse platforme de descărcare de muzică. Companii mari, cum sînt Universal Music și platforme ca Virgin și Fnac au devansat prevederile legii, renunțind la dispozitivele de securitate din clipa adoptării proiectului de către Senat.

Guvernul a mai înscris în lege o prevedere ce micșorează timpul dintre apariția în sală a unui film și publicarea sa pe DVD. Intervalul ar urma să fie între trei și patru luni, în funcție de durata vieții unui film în sălile de proiecție.

Legea crează o Înaltă Autoritate, compusă din judecători, care va da avize și va pedepsi actele de pirataj. Inalta autoritate va fi compusă din două comisii, una pentru consumatori, cealaltă pentru prevenirea și sancționarea încălcării drepturilor de autor. Internautul ce descarcă ilegal un film sau muzică va primi de la Inalta Autoritate un mail de avertisment. Dacă se constată o recidivă în decurs de un an, autoritatea îi va trimite un al doilea avertisment prin scrisoare recomandată. Al treilea avertisment va conduce la o posibilă înțelegere, internautul recunoscînd faptele și acceptînd o suspendare a abonamentului său internet de una pînă la trei luni. In cazul cel mai rău, internautul își va vedea suspendat din oficiu abonamentul între două și 12 luni. Combaterea piratajului ar urma să-i coste pe furnizorii de acces la internet 70 de milioane de euro anual.

Comentatorii legii observă că în fond legislatorii francezi încearcă să se opună unei viziuni a societății actuale, potrivit unui senator socialist, “gratuitatea devenind în practică una din componentele economiei culturii”. Socialiștii francezi propun o așa numită contribuție creativă ce ar urma să fie plătită de internauți și redistribuită între producători, editori, autori și furnizorii de acces. Ideea nu rezolvă totul, dar cum spunea un deputat, “mai bine să avem îndoieli decît să ne credem protejați de o linie Maginot. Mișcarea este ireversibilă, iar cu legea aceasta se va petrece la fel ca și cu precedenta: societatea o va mătura de la sine” In joc, în ultimă instanță, toată lumea este de acord, se află democratizarea culturii și finanțarea creației.
XS
SM
MD
LG