Linkuri accesibilitate

Miza celor 200 de voturi dintr-un sat de pe Prut


Lucăceni
Lucăceni

Agitatorii electorali cutreieră satul cu ofertele partidelor - Elena Moldoveanu pe urmele lor

Locuitorii satului Lucăceni obişnuiesc să spună că dau bineţe Uniunii Europene în fiecare dimineaţă. Doar lăţimea Prutului îi desparte de cea mai apropiată ţară comunitară. Numai că învecinarea nu-i avantajează cu nimic, cel puţin deocamdată. În perioada sovietică satul era trecut în lista localităţilor zise fără perspectivă, iată de ce infrastructura a fost lăsată de izbelişte.

Sătenii spun că principala lor preocupare e lupta cu sărăcia. Ei se plîng că nu au barem un medic în sat. Poate dupa 5 aprilie lucrurile vor merge altfel, spun satenii.
“ Lumea aşteaptă o schimbare, nu vom vota partidul comuniştilor. La ce ne-ar folosi secera şi ciocanul? Să intre în Parlament tineretul, că termină universităţi şi pleacă la lucru în străinătate, iar bătrînii ţin locul în legislativ. “

Elizaveta Donici
Mătuşa Elizaveta Donici, trăieşte singură la o margine a satului. Din cauza paraliziei este imobilizata de opt ani. De la o vreme uşa casei sale a început să se deschidă mai des. Cei care o vizitează sunt agitatorii.

Elizaveta Donici “ Mi-au adus ziare să citesc. În satul nostru dacă sunt vreo 100 de case. Tinerii au plecat în străinătate, au rămas bătrînii”.

Mătuşa Elizaveta îşi alină singurătatea în faţa televizorului, care e coneectat la un singur canal – Moldova1. Elizaveta Donici “Îl văd pe Voronin, pe Roşca. Cînd le trebuie voturile noastre, trimit multe. Îi ascult pe toţi, că poate vor schimba lucrurile în bine.”

În ziua alegerilor, mătuşa va aştepta acasă urna mobilă. În anii trecuţi, imi spune femeia, i se cerea să bifeze în buletinul de vot un partid anume: "Toţi îmi spun să votez secera şi ciocanul, da eu mă întorceam cu spatele şi votam pe cine vreau." Tocmai din acest motiv, constată femeia, chiar dacă e ţintuită la pat, la ea ajutoarele sociale au ajuns mai greu.

Iulia Pleșca
În sat, partidul comuniştilor are mai mulţi agitatatori electorali, conduşi de Iulia Pleşca, care mai e asistentă socială. Ea ne spune că este părtaşă a comunistilor din 2001: “Umblu şi eu prin sat şi dăm ziare, pungi, calendare şi lumea le ia. Eu le zic să voteze Partidul Comuniştilor că în ultimii opt ani a scos ţara din sărăcie."

O întreb pe Iulia ce a cîştigat din munca de agitatoare electorală a comuniştilor. Iulia Pleşca: "Tare m-a scos din sărăcie, că în 2001 lucram măturătoare în sat şi primeam 39 de lei. Atunci a trecut prin satul nostru cu agitaţia electorală un deputat comunist şi cînd m-a văzut în ce situaţie eram, mi-a dat de lucru. Acum primesc un salariu lunar de 800 de lei că sunt lucrător social şi sunt mulţumită."

Femeia recunoaşte că acum e mai dificil să facă agitaţie electorală, întrucît în localitate au apărut mai mulţi concurenţi care fac propagandă electorala în favoarea unor partide concurente.

Nadejda Fionat
Iată ce ne spune Nadejda Fionat, agitatoare a Partidului Democrat: "In sat sunt mai mult bătrîni, care nu cunosc partidele. Ei se bizuie pe comunişti pentru că se tem că nu vor mai primi pensii."

Unii săteni spun că, totuşi, vor vota cum le va dicta conştiinţa şi nu cum le vor cere agitatorii: “Altfel nu se va schimba viaţa în bine. Vrem ca măcar copiii noştri să aibă viitor, să nu fie nevoiţi să plece în străinătate, ci să le fie create condiţii acasă ca să poată învăţa şi lucra.”

Satul Lucăceni le-ar putea da concurenţilor electorali maxim 200 de voturi, dacă toţi sătenii se vor decide cu cine au de votat.
XS
SM
MD
LG