Linkuri accesibilitate

Meciurile de calificare în sferturile Ligii Campionilor


La prima vedere Liga Campionilor s-a transformat într-o Cupă Anglo-Spaniolă. Nu mai puţin de patru cluburi englezeşti s-au calificat în sferturi. Alături de ele, trei cluburi spaniole şi un club german. În mare, se repetă situaţia de anul trecut. Acest tipar spune însă două lucruri un pic diferite de primele aparenţe. În primul rînd, a devenit clară supremaţia europeană a campionatului primei divizii engleze. Cele aşa numite 4 Mari ale campionatului englez - Manchester United, Liverpool, Chelsea, Arsenal - sînt, din nou, în primele 8 ale Europei.

În al doilrea rînd, tabloul de la vîrf sugerează diluarea bazei. Cele 8 locuri din sferturi nu sînt ocupate de cluburi de valoare compatibilă. Cu altre cuvinte, Europa nu mai are 8 cluburi de prim rang. Există un nucleu superior alcăturit din cluburi englezeşti, plus Bayern, plus Barcelona. Restul, adică Porto, Villareal şi, la limită, Arsenal, se plasează în altă categorie.

Manchester a cîştigat net duelul cu Inter. Inter a făcut un meci decent a avut două bare dar n-a controlat nici o clipă jocul. Scholes, Rooney şi, mai ales Giggs, au dominat apărarea imediată a italienilor. Manchester a cîştigat cu 2-0 şi lucurul cel mai interesant e că, vreme de 180 de minute, n-a permis italienilor să înscrie. Pînă nu demult schema arăta pe dos.

Prinicpala demonstraţie de forţă a venit, însă, de la Liverpool. După ce a cîştigat cu 1-0 la Madrid, Liverpool a demolat Real Madrid şi a cîştigat cu 4-0 returul. E cea mai gravă înfrîngere suferită de Real într-o superbă istorie de participări la competiţiile europene. Real a dus la Liverpool umbra marilor echipe care au dominat Europa dar e greu de văzut cine ar fi supravieţuit. Meciul a fost decis de tempo-ul infernal impus în toate compartimentele de Liverpool. Dacă vreodată s-a putut spune că o echipă a fost”luată pe sus”, atunci asta s-a întîmplat cu Real. Torres şi Gerrard au terorizat apărarea imediată a Realului dar cheia meciului au fost pendulările lui Mascherano, un închizător care a blocat construcţia Realului şi a apărut mereu nemarcat din linia a doua. În mod paradoxal, Real a fost distrusă de un grup hispanic- Allonso, Torres, Mascherano - care a jucat o reţetă anglo-saxonă.

Chelsea a avut noroc dar a eliminat net Juventus. Meciul s-a jucat în ultimele 20 de minute. Juve a deschis scorul, a fost egalată, a marcat din nou din penalty şi mai avea 20 de minute pentru a marca golul calificării. Însă Juve dăduse tot şi Chelsea a găsit forţa să riposteze pe o contră care a adus egalarea, în final de meci.

Arsenal s-a calificat pe muchie, în cel mai slab meci al sferturilor. Roma a deschis scorul şi a egalat scorul general. Roma a trecut de 3-4 ori pe lîngă golul calificării dar s-a stins treptat. În prelungiri, blocajul şi fotbalul mediocru au continuat. La penalty-uri, Roma a cedat mental şi Arsernal a urcat în sferturi.

Bayern a avut practic zi de pauză. După 5-0 în deplasare, Bayern nu s-a oprit şi a făcut un 7-1 grotesc la Munchen, cu Sporting Lisabona. Nimic de adăogat în afara forţei colective care face din Bayern o favorită.

Barcelona a jucat, deasemenea, la pas. Henry şi Messi au perforat lejer, Lyon n-a avut replică şi Barcelona conducea cu 4-0, în minutul 43. În restul timpului, s-a jucat de plăcere şi meciul s-a încheiat cu 5-2.

Vlillareal s-a calificat greu dar pe merit la Atena, după ce a deschis scorul, a fost egalată şi a avut forţa să revină cu un gol în minutul 70.

Porto şi Atletico Madrid au făcut un meci ofensiv şi superficial. Toată lumea a ratat, nimeni n-a reuşit să înscrie şi, după 2-2 în primul meci, Atletico s-a calificat în sferturi, fără să arate nimic notabil.
XS
SM
MD
LG