Linkuri accesibilitate

Am vorbit şi am scris în mai multe rînduri despre editura Polirom, subliniind locul cu totul excepţional pe care l-a cîştigat în peisajul culturii româneşti.

Din multe puncte de vedere, Polirom reprezintă un caz aparte. E o editură care s-a constituit şi fiinţează la Iaşi, dar care a dobîndit o acoperire naţională, deschizînd filiale la Bucureşti, Timişoara şi Cluj. E, de aceea, un exemplu strălucit de deprovinicializare. În cîţiva ani, printr-o strategie bine gîndită şi printr-un efort susţinut, şi-a constituit un portofoliu impresionant. Colecţiile sale poartă acum o marcă inconfundabilă. A tipărit nenumărate traduceri, dar nu a lăsat la o parte literatura originală. Mai mult, a salvat de la naufragiu editura Cartea românească, a introdus-o în consorţiu şi i-a dat drept menire publicarea autorilor contemporani.

În aceeaşi politică editorială se înscrie şi lansarea seriei de Opere. Iniţiativă salutară, mai ales că astfel de ediţii lipsesc. Apariţia cea mai recentă – cele două volume de Opere de Emil Brumaru. Scriind odinioară despre Emil Brumaru, remarcam printre altele extraordinara capacitate de a erotiza obiectele şi lucrurile cele mai anodine, integrîndu-le, prin acest transfer, în lumea fantasmelor sale. În acelaşi ceremonial se înscriu şi viziunile sadice, materializate în imagini de o diafană perversitate. Brumaru este şi un creator de personaje poetice memorabile, Julien Ospitalierul, Detectivul Artur, Reparata.

Ediţia de Opere include şi poemele în care erotismul e atît de brutal încît cititorul neprevenit ar putea crede că avem a face cu pură pornografie. Partea, să-i zicem subterană a poeziei lui Emil Brumaru este la fel de viguroasă ca partea ei pînă acum vizibilă. Barierele cad, şi discursul apare în toată nuditatea lui. E o experienţă limită, cum nu mai avem în poezia românească. Iată de ce acest eveniment editorial trebuie semnalat cum se cuvine.
XS
SM
MD
LG