Linkuri accesibilitate

La o zi după ce NATO a decis reluarea relaţiilor cu Rusia, Secretarul de stat american Hillary Clinton se intilneste cu omologul său rus Serghei Lavrov

Întilnirea de astazi a fost salutata de ambasadorul Moscovei la NATO, Dmitry Rogozin: „Consider că este o decizie buna şi noi luăm în seamă cit de greu a fost pentru NATO să-şi corecteze pozitia pe care a adoptat-o in august, cînd a formulat acel slogan, devenit atit de popular, că nu vor mai fi relatii ca înainte. Acum această atitudine a fost aruncată la lada de gunoi”.

Moscova şi Washingtonul au avut atitudini divergente mai ales faţă de Georgia şi Ucraina, ţări care şi-au anunţat intenţia de a adera la Alianţa Nord Atlantică şi la Uniunea Europeană şi care şi-au orientat politica externă ferm către Occident. Rusia a obiectat zgomotos faţă de aceasta atitudine a Kievului si Tbilisi-ul şi a acuzat Statele Unite că încearcă să îşi consolideze pozitia intr-o zona considerată de actualii lideri de la Moscova drept „ zona de infleunţa traditională a Rusiei”.

Retorica dintre Moscova si Washington, mai ales dupa invazia tancurilor rusesti in Georgia, din vara trecută a fost parcă desprinsă din perioada războiului rece. Hillary Clinton spune că pot exista divergenţe in relatia Statelor Unite cu Rusia, dar că ele nu pot sta în calea unei colaborări in probleme care îngrijoreaza deopotriva şi Moscova si Washingtonul: „Relaţia noastră cu Rusia nu dăuneaza in nici un fel sprijinului nostru faţă de ţări precum Georgia sau ţările baltice, sau din Balcanii sau oriunde în altă parte a Europei, pentru ca ele să fie independente, libere, sa ia deciziile pe care le vor şi să aleaga calea pe care o doresc fără vreun amestec al Rusiei.”

Secretarul de stat american a precizat că Statele Unite nu vor recunoaşte independenta provinciilor secesioniste ale Georgiei Abhazia si Osetia de Sud, dar a declarat ieri: „In vreme ce Alianţa nu este de acord si nici nu trebuie sa fie de acord cu tot ce spune Rusia, putem si sintem de acord că trebuie să găsim caile de a colabora cu Rusia unde avem aceleasi interese. Am cazut de acord şi că în chestiunile în care nu avem aceleasi opinii trebuie să gasim mijloacele de a ne asuma aceste diferenţe şi de a rămăne fermi cind principiile sau interesele noastre vitale sunt in joc.”

Statele Unite doresc să colaboreze cu Rusia mai ales in problema programului nuclear iranian, Rusia putind să impiedice Teheranul să construiască arme nucleare. Acest subiect, desigur, va figura in capul agendei discutiilor de astazi Clinton-Lavrov, ca si Afganistanul si construirea scutului anti racheta din Europa, proiect care, spunea ieri doamna Clinton, continuă sa fie important pentru Statele Unite, iar noua administratie spera sa obtina colaborarea Rusiei in cadrul sau.

Potrivit cotidianului New York Times Casa Alba ar putea sa ofere concesii Rusiei in problema elementelor sistemului antirachetă din Cehia si Polonia in schimbul colaborarii in problema iraniana.
XS
SM
MD
LG