Linkuri accesibilitate

Pentru un climat prielnic unor alegeri democratice

Semnatarii apelului menţionează câteva incidente din ultima vreme la care consideră că trebuie să atragă atenţia forţele de ordine. În particular, ei se referă la controlul efectuat recent de poliţie la sediul postului de televiziune Albasat TV şi cazul primarului de Vorniceni, Gheorghe Ionel.

Amintim că postul de televiziune Albasat TV din Nisporeni a fost percheziţionat acum zece zile sub pretextul unor încălcări financiare, iar administraţia postului a afirmat că percheziţia ar fi avut tentă politică. Primarul de Vorniceni, Străşeni, membru al AMN, a dispărut zilele trecute în circumstanţe neclare dintro sală de judecată, după ce fusese graţiat de instanţă dar urma să fie arestat din nou de angajaţii CCCEC discinşi în clădire. Formaţiunea politică la care face parte a afirmat că Gheorghe Ionel este victima unor presiuni politice.

În apelul Coaliţiei 2009 se arată că, citez, “în cazul escaladării unor astfel de incidente, există riscul instaurării unui climat electoral incert şi complicat pentru alegători.” Nicolae Pamfil, secretarul Coaliţiei, a făcut câteva clarificări în legătură cu ce reacţie aşteaptă organizaţia de la poliţie.

“În cazul Albasat, credem că reacţia poliţiei nu a fost proporţională la încălcările presupuse, mai ales că astea nu s-au adeverit deocamdată. Mai ales în campanie nu sunt binevenite astfel de acţiuni. Ele seamănă derută şi panică printre populaţie. În cazul de la Străşeni, poliţia ar trebui să caute intens primarul şi să fie maximum de transparentă. Ca oamenii să înţeleagă ce s-a întâmplat cu acest primar.”

Iată replica vice-ministrului de interne, Valentin Zubic.“Noi am dat anumite explicaţii pe cazul de la Nisporeni. Cu cel de la Străşeni, însă, noi nu avem nimic în comun. Este un primar care se eschivează de la răspundere.”

Totuşi, dă asigurări vice-ministrul, MAI va lua în seamă apelul societăţii civile, chiar dacă, remarcă el, poliţia este destul de transparentă şi indulgentă chiar în această campanie electorală: “De când s-a început campania, chiar dacă au fost documentate vreo 40 de cazuri de încălcare a legislaţiei electorale, nici un partid nu s-a plâns că poliţia ar fi acţionat ilegal. Ca să nu apară interpretări, imdeiat transmitem materialele în judecată. …”

Anterior, mai mulţi concurenţi electorali din opoziţie s-au plâns că au fost împiedicaţi de poliţie să-şi distribuie materialele publicitare sau să se întălnească cu alegatorii, acuzaţii respinse cu fermitate de forţele de ordine.
XS
SM
MD
LG