Linkuri accesibilitate

Raportul APEL de monitorizare a şapte posturi de televiziune


Liliana Barbăroșie

Liliana Barbăroșie

Preşedintele Voronin şi PCRM sunt actorii electorali cei mai mediatizaţi în programe televizate, arată raportul Asociaţiei Presei Electronice citit de Liliana Barbăroşie

O altă concluzie a raportului este că dacă ar fi să se informeze doar de la televizor, alegătorii nu i-ar cunoaşte decât pe căţiva dintre concurenţii electorali şi acelştia n-ar fi reprezentanţi ai opoziţiei. Asta pentru că radiodifuzorii ce respectă echidistanţa au acoperire mică, iar postul public de televiziune Moldova 1 – singurul din cele trei cu acoperire naţională care reflectă campania – dă prioritate în ştirile şi emisiunile sale Partidului Comuniştilor. Ceilalţi actori electorali fie nu apar deloc la televiziunea publică, fie apar mult prea rar faţă de PCRM, fie sunt prezentaţi într-o lumină proastă.

Ion Bunduchi, director executiv al APEL: “Cel mai regretabil lucru este că doi din cei trei radiodifuzori cu acoperire naţională, două s-au eschivat de la reflectarea campaniei electorale. Este un exemplu de utilizare absolut ineficientă a frecvenţelor ce constituie patrimoniu naţional.”

Iată replica unuia dintre membrii CCA, Corneliu Mihalache: “Pentru mine, la fel, este inexplicabilă decizia unui radiodifuzor de a renunţa la reflectarea campaniei, dar nimeni nu poate indica unui post privat să se implice sau nu în acest proces. Cât priveşte eficienţa utilizării frecvenţelor, CCA va putea reveni la ea doar în momentul expirării licenţelor acestor posturi.”

Consiliul Coordonator al Audiovizualului va publica în următoarele zile o proprie monitorizare a modului în care apare campania în cadrul programelor televizate, a mai precizat Corneliu Mihalache. L-am întrebat, totuşi, cât de grave sunt, în opinia sa, încălcările comise până acum de către televiziuni.

Corneliu Mihalache: “Din ceea ce am putut vedea, bineînţeles că sunt încălcări, dar nu atât de grave încât să periciliteze întreagul proces de reflectare a campaniei.”

Preşedintele Instituţiei Publice Naţionale a Audiovizualului, Valentin Todercan, respinge însă cu fermitate concluziile studiului APEL: “Nu este adevărat că favorizăm şeful statului şi PCRM. Până şi contestaţia depusă de PCRM la CEC, precum că am favoriza mai mult AMN-ul demonstrează acest lucru. Aceste monitorizări nu au absolut nici o credibilitate”.

În replică, autorii studiului cred că pentru a demonstra contrariul este suficient un singur exemplu şi acesta ar fi emisiunea “Moldova - pagini din istorie” difuzată de Moldova 1 pe data de 10 februarie curent. În finalul acestei emisiuni, moderatorul Anatol Dubrovschi, care este şi secretar al Consiliului de Observatori de la Moldova 1, a sonorizat mai multe aprecieri favorabile la adresa preşedintelui Vladimir Voronin şi şi-a manifestat regretul că constituţia nu-i permite acestuia să exercite un al treilea mandat de şef de stat.
XS
SM
MD
LG