Linkuri accesibilitate

Ştirea zilei


Numeroşi chinezi din România încearcă să revină acasă după ce şi-au pierdut locurile de muncă. Sute de foşti angajaţi ai companiilor de construcţii s-au adunat azi în faţa ambasadei chineze la Bucureşti, iar unii şi-au instalat corturi.

Un oficial al Camerei de comerţ româno-chineze, Gabriel Ghelmegeanu a spus citat de agenţia Associated Press că mulţi dintre cei veniţi la ambasadă erau angajaţi ilegal, iar unii, sosiţi abia în noiembrie trecut, nici nu au apucat să-şi găsească un loc de muncă.

Ambasada chineză a spus într-un comunicat că încearcă să-i ajute să se întoarcă în China.

Numărul total al şomerilor a ajuns în România la aproape 450 de mii şi se estimează că va creşte până la 500 de mii anul acesta pe fundalul recesiunii economice.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG