Linkuri accesibilitate

Moldoveni din Statele Unite, Italia Irlanda şi Portugalia cer mai multe secţii de vot în străinătate


Reprezentanţii comunităţilor de moldoveni din Statele Unite, Italia Irlanda şi Portugalia au adresat o nouă scrisoare autorităţilor de la Chişinău în care cer deschiderea mai multor secţii de vot în străinătate pentru alegerile de pe 5 aprilie. Iar pe viitor – să modifice legislaţia ca să se poată vota prin Internet sau prin poştă.

Până acum, Comisia Electorală Centrală a spus că procedura în vigoare nu va fi schimbată. Semnatarii scrisorii susţin însă că numărul mic al secţiilor de vot, deschise numai în oraşele unde Republica Moldova are ambasade, a făcut ca la alegerile din 2005 în străinătate să voteze numai aproximativ 10 mii de moldoveni, deşi numărul lor este estimat la sute de mii.

Semnatarii consideră că în felul acesta este încălcat un drept constituţional al moldovenilor din străinătate, care sprijină anual economia ţării cu miliarde de dolari.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG