Linkuri accesibilitate

Medicina faţă cu inovaţiile tehnologice


Aflu că deunăzi a avut loc o şedinţă a conducerii Academiei de Ştiinţe şi a Ministerului Sănătăţii la care s-a vorbit despre posibilitatea implementării unor inovaţii tehnologice avansate în sistemul medical.

O invenţie a cercetătorilor moldoveni e “perforatorul cu laser care permite colectarea probelor de sînge fără contactul direct cu corpul uman şi care elimină riscul de contaminare a pacientului”.
Fireşte, efortul savanţilor e lăudabil. Atîta doar că spaţiul miraculos-ciudat în care locuim e destul de reticent atunci cînd e vorba de inovaţii. De pildă, savanţii autohtoni tot fac cercetări de vreo 4 ani în domeniul nanotehnologiilor, dar pînă la punerea acestora în practică aici trebuie să treacă multă vreme. E mai simplu să-ţi pui în practică inovaţia în străinătate, ceea ce şi fac inventatorii moldoveni în marea lor majoritate.
Sistemul medical autohton nu e mai puţin reticent în acest sens. Cunosc un foarte bun medic care şi-a făcut o clinică privată şi de vreo 10 ani tratează cu succes adenoamele cu laser. Omul a trebuit să înfrunte reticenţa sistemului obişnuit cu îndepărtarea pe cale chirurgicală a adenoamelor. Da, clinica lui rezistă, dar în policlinici supremaţia o deţin chirurgii-concurenţi. E fooarte greu să învingi inerţia sistemului.
Fireşte, mă bucură că cineva a făcut un perforator cu laser care colectează probele de sînge fără contactul direct cu corpul. Dar cînd acest perforator va apărea în policlinica mea de sector? Peste o lună? Peste un an? Să fim serioşi. Mai curînd peste ani-lumină.
Înainte să aducem acest perforator în policlinici ar mai trebuie multe de făcut. De schimbat cel puţin mobilierul şi ferestrele vechi.
XS
SM
MD
LG