Linkuri accesibilitate

După douăzeci de ani - istoricul Igor Caşu despre Moldova anului 1989


Istoricul Igor Cașu

Istoricul Igor Cașu

"Niciodată ca acum sufletul uman n-a cunoscut o asemenea descătuşare”

Perestroika, lansată de Mihail Gorbaciov la mijlocul anilor 1980, se prezintă retrospectiv drept un proiect politic şi economic foarte ambiţios şi, incoerent, totodată, de reformare a societăţii sovietice. Gorbaciov însuşi a dat postfactum aprecieri destul de contradictorii privind finalitatea programului său politic. În Rusia a afirmat că a intenţionat refacerea societăţii sovietice şi dacă ar fi dorit, ar fi putut rămâne la putere pe viaţă. În Occident, a spus adeseori, cu totul altceva, şi anume că regimul nu putea fi reformat şi că intenţia sa a fost de la bun început să distrugă sistemul comunist.
E greu de spus când Gorbaciov este mai sincer, în primul sau în al doilea caz?

În plină Perestrokă, în 1988, RSSM era dominată de oamenii lui Bodiul, om al stagnării prin excelenţă, care a stăpânit in Moldova aproape două decenii, până în 1980. Chiar dacă liderul nomenclaturii locale după Bodiul, pe nume Simion Grossu, era primul moldovean basarabean care deţinea funcţia de prim secretar al partidului de la 1944 încoace, acesta era nu mai puţin rusificat decât predecesorii săi şi a manifestat o servilitate deosebită faţă de interesele Moscovei. Se pare că Grossu avea o susţinere importantă în Biroul Politic al PCUS, o dată ce acesta va fi ultimul prim secretar al unei republici unionale demis de Gorbaciov, abia în noiembrie 1989. Cu atât mai imperios se impunea în Moldova mobilizarea societăţii împotriva conservatorismului elitelor de partid şi de stat.

Un rol decisiv în promovarea Perestroikăi l-au avut organizaţiile neformale, cum se spunea atunci. Prima organizaţie de acest fel era cenaclul literar-muzical Alexe Mateevici, creat la data de 15 ianuarie 1988, de ziua de naştere a lui Eminescu. O dată aleasă, evident, nu întâmplător. Principalul animator al cenaclului era Anatol Şalaru, medic de profesie, alături de alţi tineri şi studenţi de la varii facultăţi din Chişinău. Întrunirile aveau loc la început pe Aleea Clasicilor din parcul Puşkin din Chişinău, actualemente Grădina Publică Ştefan cel Mare. Ulterior, locul preferat a devenit Teatrul Verde de la lacul Comsomolist, azi parcul de agrement Valea Morilor. La aceste manifestări erau prezenţi şi înalţi demintari de stat sau de partid, care păreau entuziasmaţi pe moment, dar care ulterior condamnau cenaclul în „Moldova Socialistă” sau „Sovetskaia Moldavia”, pe motiv că activităţile sale ar avea un caracter naţionalist, aşa cum a fost cazul vice-ministrului Învăţământului Public, Simeon Musteaţă.

Există numeroase cronici despre aceasta în ziarele vremii. Vom invoca aici mărturia scriitorului Vlad Zbârciog, publicată în Literatura şi Arta din 7 iulie 1988. „Ce platformă promovează aceşti tineri uniţi de comune idealuri? – se întreba acesta, invocând autoritatea liderului sovietic în acest sens. „Despre ce se vorbeşte, se discută, se cântă la aceste spectacole ale tineretului? – se interoghează scriitorul basarabean, şi răspunde : „Despre problemele vieţii spirituale ale republicii, despre durerea pentru destinul pământului strămoşesc, suprasaturat şi contaminat cine ştie câţi ani înainte de pesticide, despre condiţia umană în atari circumstanţe, despre problema limbii materne, despre cărţi şi dicţionare, a căror lipsă le resimţim acut. Şi toate aceste dureri, doleanţe, continuă Vlad Zbârciog, sunt rostite în strofe polemice, cântate, plânse pe strune de chitară, şi ele răscolesc sufletul, învolburează conştiinţele. Niciodată ca acum sufletul uman n-a cunoscut o asemenea descătuşare”, spune încântat cronicarul nostru.

Anume spiritul cenaclului literar-muzical Alexe Mateevici a contagiat, în sens pozitiv, societatea basarabeană de la sfârşitul anilor 80, şi a servit drept prima tribună de la care a pornit procesul lung şi anevoios al regăsirii identităţii româneşti şi a condamnării crimelor comunismului sovietic, un proces care, din păcate, nu s-a încheiat nici astăzi.
XS
SM
MD
LG