Linkuri accesibilitate

Cine a trăit anii așa ziselor democrații populare și ai Uniunii Sovietice știe cît de sensibile erau problemele de identitate culturală, cele dintre Republica Sovietică Moldovenească și România de exemplu.

Sau, în sînul marii puteri sovietice și al ei comparată cu exteriorul, de competiție culturală. Stalin cerea pe hîrtia ce-i anunța concursul Regina Elisabeta, de la Bruxelles, în 1951, să se asigure că Uniunea Sovietică îl va cîștiga. Și, în paranteză spus și cîștigat a fost de violonistul Leonid Kogan. Nu întrebați de ce naționalitate! Cine a trăit epoca de care ne despart abia vreo 20 de ani își amintește, poate, și gluma ce făcea iluzie la o identitate culturală nedorită, dar fără care multe concursuri erau imposibil de cîștigat. Am recitit gluma, recent, într-o biografie în limba engleză a violonistului David Oistrach: “maestrul de ceremonii anunță membri unui ansamblu inter-republican: Membri, Ivanov, Federația Rusă, Jovtiuk, Ucraina, Gasparian, Armenia, Țițișvili, Georgia și Lifșiț... pian”.
Acum nu numai Moldova și România continuă cumva războiul rece cultural, dar altele, noi, au izbucnit la lumini zilei. Un corespondent al cotidianului britanic “The Guardian” îl punea în evidență pe cel dintre Ucraina și Rusia. Una dintre întrebări este dacă Mihail Bulgakov, incomparabilul autor al “Gărzii albe” sau a “Maestrului și Margareta” este un mare scriitor rus sau un mare scriitor ucrainean. Mare scriitor nu neagă nimeni că a fost, dar la Kiev, unde de șapte ani se desfășoară un festival internațional de artă cu numele lui Bulgakov, convingerea este că el ar trebui înscris printre scriitorii ucrainieni. Fiindcă s-a născut la Kiev, acolo i-a apărut cu succes primul roman ș.a.m.d. Numai că etnia lui Bulgakov este rusă, dramaturgul și scriitorul a creat în limba rusă, iar la 21 de ani s-a mutat la Moscova.
Intre timp, noii lideri culturali se bat între ei și iau în sprijin lumea culturală ce-i înconjoară. Așa se face că într-un sondaj de opinie printre ruși, autorul “Maestrului și Margaretei”, semnalează The Guardian, este considerat cel de-al doilea mare scriitor al Rusiei, în timp ce într-un sondaj similar printre ucrainieni el este proclamat cel-al treilea mare dramaturg al Ucrainei.
Situația, în parte rizibilă, este departe de a fi unică, dar nicăieri nu se manifestă o încărcătură politică atît de vizibilă și, în fond, de domeniul absurdului. La urma urmelor, notează ziaristul britanic, și Bernard Shaw este descris ca un autor dramatic irlandez, în ciuda faptului că și-a trăit aproape întreaga viață în Anglia. Tom Stoppard nu este revendicat de polonezi, altfel decît o somitate în țara în care s-a născut, fiind numit de regulă un dramaturg britanic. Iar exemplele se pot înmulți aproape la nesfîrșit pentru țările Europei centrale.
Dar în state ce-și caută astăzi abia o identitate culturală aparte, cum este Ucraina, lucrurile se complică pînă la situații jenante. Unul din cazuri este cel al lui Cehov. Casa sa de odihnă de la Ialta, cea în care a scris “Trei surori” și “Livada cu vișini” cade în ruină, pe fundalul disputei dintre guvernul ucrainean și cel rus, care își pasează unul altuia datoria de a aloca fondurile necesare restaurării. Alt caz este cel al lui Gogol, care a scris în rusă, dar etnic a fost ucrainean, iar istoriile sale comice au ca fundal lumea Ucrainei. Războiul pe tema apartenenței lui culturale este purtat de la revistele de specialitate și pînă la Wikipedia. Și, cum se nota cu umor în The Guardian, nici un inspector guvernamental nu vine în oraș pentru a reglementa situația subiectului. Rămîne problema mult mai serioasă a alimentării rivalităților naționaliste, acolo unde existența unor artiști de faimă cu multiple fațete identitare ar trebui să alimenteze mi curînd dezvoltarea unei înțelegeri interculturale.
XS
SM
MD
LG