Linkuri accesibilitate

Palatul Şahului, episodul 2


Iulian Ciocan
Iulian Ciocan

Preşedintele Vladimir Voronin s-a întîlnit deunăzi cu Preşedintele Federaţiei Internaţionale de Șah, Kirsan Iliumjinov, sosit la Chişinău cu ocazia desfăşurării Turneului Internaţional de Şah “Cupa Preşedintelui Republicii Moldova”.


Între altele, Vladimir Voronin şi Kirsan Iliumjinov au discutat despre “implementarea proiectului de edificare la Chişinău a unui centru de şah modern multifuncţional, care va cuprinde o Academie de Şah, un muzeu al şahului şi un hotel”. Am avut dintr-o dată senzaţia unui deja-vu. Păi, aproape un an în urmă aceiaşi Vladimir Voronin şi Kirsan Iliumjinov au discutat despre construcţia unui Palat al Şahului şi a unui hotel impozant cu 300 de camere. Credeam că lucrurile s-au urnit de atunci şi construcţia Palatului sau Centrului modern multifuncţional a început. Acum constat că într-un an de zile nu s-a făcut nimic. Dar Kirsan Iliumjinov a spus că “în viitorul apropiat” realizarea grandiosului proiect va începe. Vom trăi şi vom vedea.
Ziceam în glumă anul trecut că, aici, în Republica Moldova, avem de toate şi că ceea ce ne lipseşte pentru a fi pe deplin fericiţi e un Palat al Şahului. Între timp lumea a fost atacată de criza economică. Multora nu le arde de construcţii mai modeste. Însă Republica Moldova nu are nici în clin, nici în mînecă cu criza economică. Sîntem o oază a stabilităţii şi a prosperităţii în devenire. Problemele stringente au fost soluţionate demult. Aşa că ne putem gîndi la proiecte măreţe, grandioase, de felul Palatului Şahului.
XS
SM
MD
LG