Linkuri accesibilitate

Ultima zi a campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale americane


În Statele Unite, democratul Barack Obama şi republicanul John McCain participă la ultima zi de campanie electorală înaintea alegerilor prezidenţiale de pe 4 noiembrie, ambii avînd azi întâlniri electorale în mai multe state.

Vorbind în Florida, Obama le-a spus alegătorilor că pot pune capăt mâine politicii care promovează frica atunci când americanii au nevoie de speranţă.

Tot în Florida, McCain a declarat că el a făcut faţă multor crize interne şi internaţionale, pe când senatorul Obama nu a trecut prin astfel de încercări.

Majoritatea sondajelor de opinie îl arată pe Obama drept favorit la câştigarea preşedinţiei. Învingătorul nu va fi însă cel care obţine mai multe voturi la nivel naţional, ci candidatul care câştigă în cele mai multe state, obţinînd cel puţin 270 din cei 538 de electori desemnaţi de cele 5o de state în funcţie de numărul locuitorilor.

Milioane de alegători au participat deja la votarea prin corespondenţă permisă în 31 de state, iar participarea mâine la vot se aşteaptă a fi foarte ridicată.
XS
SM
MD
LG