Linkuri accesibilitate

Ministrul de externe armean consideră că negocierile cu Azerbaijanul se află într-o fază crucială


Ministrul de Externe armean Eduard Nalbandian spune că negocierile pe tema conflictului din Nagrono-Karabah au intrat într-o etapă „foarte importantă”.

Preşedintele rus Dnmitri Medvedev va găzdui duminică la Moscova discuţii între preşedinţii azer şi armean. Ministrul Nalbandian a declarat că după aceste discuţii, preşedintele Armeniei Serzh Sarkisian va călători în Franţa pentru convorbiri pe aceeaşi temă cu preşedintele francez Nicolas Sarkozy.

Împreună cu Rusia şi Statele Unite, Franţa face conduce aşa-numitul grup de la Minsk pentru rezolvarea disputei armeano-azere din Nagorno-Karabah.
XS
SM
MD
LG