Linkuri accesibilitate

Ştirea zilei


Primul-ministru Călin Popescu-Tăriceanu şi-a exprimat indignarea faţă de actul de vandalism comis în Cimitirul evreiesc din şoseaua Giurgiului din Bucureşti în data de 22 octombrie 2008. Într-un comunicat dat publicităţii în numele Guvernului, premierul condamnă cu toată fermitatea acest act criminal, un act inadmisibil în România de astăzi, şi exprimă solidaritatea cu reprezentanţii Comunităţii evreieşti din Bucureşti. Premierul aminteşte că a cerut ministrului de Interne să dispună investigarea acestor fapte în vederea identificării şi pedepsirii celor vinovaţi de acest sacrilegiu şi a transmis ministrului de Justiţie solicitarea de a sesiza de îndată Ministerul Public în acelaşi sens.

De asemenea, Primul-ministru a cerut ministrului de Interne să dispună Ministerului Internelor şi Reformei Administrative deplina cooperare cu Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România pentru prevenirea oricăror asemenea acte. Primul-ministru a transmis în data de 24 octombrie a.c. o scrisoare Preşedintelui Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, dr. Aurel Vainer, prin care îl asigură de suportul şi solidaritatea Guvernului.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG