Linkuri accesibilitate

Franţa, Marea Britanie, Germania şi Italia nu consideră necesar un fond comun de susţinere a sistemului bancar


Preşedintele francez Nicolas Sarkozy a declarat că liderii principalelor economii europene au convenit să-şi unească eforturile în sprijinul instituţiilor financiare afectate de criza internaţională, dar fără a crea vreun fond de intervenţie comun. Sarkozy a făcut anunţul după convorbirile de ieri la Paris la care au mai luat parte premierii Germaniei, Marii Britanii şi Italiei.

Cu o zi mai devreme, Congresul Statelor Unite aprobase planul Casei Albe de salvare a sectorului financiar american prin alocarea a 700 de miliarde de dolari de la buget.
XS
SM
MD
LG