Linkuri accesibilitate

Ce şanse sunt ca negocierile cinci plus doi să fie reluate în octombrie? - una din temele emisiunii realizate de Viorica Zaharia


Dialoguri 18 septembrie 2008 Buna ziua, doamnelor si domnilor. Va saluta Viorica Zaharia, prezentatoarea emisiunii “Dialoguri. 15 minute cu Radio Europa Libera”. Pentru inceput, Radu Benea va rezuma principalele evenimente ale ultimelor zile intr-un buletin de stiri.

OSCE se asteapta ca negocierile dintre Chisinau si Tiraspol sa fie reluate in luna octombrie, cel putin asa s-a planificat la reuniunea mediatorilor si obeservatorilor din 8 septembrie de la Viena. Primul secretar al misiunii permanente finlandeze, Mikko Kivikoski, a declarat ca presedintia finlandeză a OSCE, speră că eforturile întreprinse în paralel de Rusia pentru a-i aduce fată în fată pe Vladimir Voronin si Igor Smirnov vor fi de ajutor pentru reluarea tratativelor in format cinci plus doi.

Un oficial al Externelor de la Kiev, Alexandr Gorin a declarat presei ucrainene ca in problema transnistreana, in care Ucraina are rol de stat garant, se poate ajunge la o solutie intr-un termen relativ scurt si ca formatul cinci plus doi este singurul in care se pot desfasura negocierile.

Ministrul reintegrarii de la Chisinau Vasili Sova a declarat ca formatul 5+2 al negocierilor pentru solutionarea conflictului transnistrean constituie cel mai eficient mecanism de reglementare a diferendului. Ministrul Sova a raspuns astfel unei declaratii facute de presedintele roman Traian Basescu, potrivit careia in opinia Bucurestiului negocierile ar trebui purtate in formatul: Moldova, regiunea transnistreana, Romania, Ucraina si Rusia.

La Bruxelles, la intilnirile pe care le-a avut cu oficialiti ale Aliantei Nord Atlantice, ministrul moldovean de Externe Andrei Stratan a primit sprijin NATO pentru continuarea negocierilor in formatul "5 + 2": Moldova, regiunea transnistreana, OSCE, Rusia, Ucraina, Uniunea Europeana si Statele Unite (ultimele ca observatori). Intr-un comunicat dat publicitatii la Chisinau se precizează ca partea moldoveana a apreciat pozitia ferma a aliantei în problema Tratatului FACE Adaptat, privind respectarea angajamentelor de la Istanbul din 1999, care prevad si retragerea fortelor rusesti din regiunea transnistreana.

Dupa summit-ul Uniunea Europeană-Ucraina, tinut la Paris, la care Kievul nu a primit, cum se astepta, promisiunea aderarii la UE, presedintele ucrainean Victor Iuscenco s-a declarat convins, ca un acord de asociere între tara sa si Uniunea Europeană, va fi semnat totusi în 2009. Intre timp, Ministerul rus de Externe a anuntat ca este ingrijorat de inrautatirea relatiilor dintre Rusia si Ucraina. “In ultimul timp autoritatile ucrainene promoveaza o politica neprietenoasa”, se spune intr-un comunicat al diplomatiei de la Moscova, iar ca exemplu de gest neprietenos este adus sprijinul Ucrainei actiunilor Georgiei in Osetia de Sud si critica la adresa Rusiei.

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a respins posibilitatea ca observatorii Uniunii Europene sa aiba acces in republicile separatiste Osetia de Sud si Abhazia, asa cum se prevede in planul de pace acceptat de Moscova si de Tbilisi acum 2 zile. Coordonatorul politicii externe si de securitate a Uniunii Europene, Javier Solana a declarat ca acordul prevede desfasurarea misiunii de observatori pe teritoriul Georgiei, dar ca spiritul tratatului implica posibilitatea desfasurarii lor oriunde.

Alianta Nord Atlantica a anuntat ca cele 4 nave militare NATO aflate in Marea Neagra vor parasi regiunea, asa cum fusese stabilit in planul initial al manevrelor convenit anul trecut. Cele 4 vase – sub pavilion spaniol, polonez, german si american – au intrat in Marea Neagra la citeva zile dupa inceperea razboiului dintre Rusia si Georgia. NATO a anuntat la aceea data ca exercitiile nu au nici o legatura cu situatia din Caucaz, exercitiile militare fiind planificate cu mult timp in urma.

-----------

Saptamana aceasta la Viena, la sediul central al OSCE, cum ati auzit si la stiri, s-au reunit obsevatorii, mediatorii si reprezentantii statelor-garant in conflictul transnistrean, fara reprezentantii partilor adica ai Chisinaului si ai Tiraspolului. Altfel spus – s-a reunit formatul de negocieri 3 plus 2 la care s-a convenit sa se faca tot posibilul ca in octombrie Chisinaul si Tiraspolul sa se reaseze la masa de negocieri. Tot saptamana aceasta la Bruxelles oficiali moldoveni au fost audiati in problema transnistreana intr-o comisie a Parlamentului Uniunii Europene. Il intreb acum pe invitatul emisiunii de azi, Oazu Nantoi, director de programe la Institutul de Politici Publice din Chisinau, si un bun cunoscator al regiunii si problemelor ei, daca dupa aceste evenimente ne-am putea astepta la reluarea de facto a negocierilor dintre Chisinau si Tiraspol?

Oazu Nantoi: Pana acum, au avut loc nenumarate intruniri organizate de OSCE inclusiv la Viena, in formatul trei plus doi. Ele nu s-au soldat cu o dinamica pozitiva in ce priveste procesul de negocieri. Eu nu vreau sa abordez acum problema in ce masura formatul de negocieri corespunde esentei problemei, dar ultimele evenimente din Georgia au aratat foarte clar ca in cazul dat Federatia Rusa este cea care decide cum va evolua situatia in zonele de conflict din Georgia si in zona de conflict din Moldova, din Transnistria. Acum parerile analistilor sunt impartite. Unii considera ca Federatia Rusa procedand dur in Georgia va dori sa alegea o alta modalitate in problema Transnistriei demonstrand Occidentului ca ea poate fi si un moderator constructiv, ca nu stie doar sa foloseasca tancurile intr-o problema. Altii considera ca dimpotriva, dupa ce a intrat cu tancurile in Georgia, Rusia nu va proceda tot asa in Transnistria pentru ca asta ar insemna un gest de slabiciune. Acuma ramane de vazut ce se va intampla in timpul apropiat, mai ales ca pana la alegerile parlamentare din 2009 ramane tot mai putin timp. Si chiar daca se va ajunge la reluarea formala a procesului de negocieri, noi am mai vazut asemenea reluari, intrebarea ramane deschisa: “in ce masura Rusia este dispusa sa cedeze in cazul Transnistriei”.

Europa Liberă: Dle Nantoi va multumim, vom reveni la discutie cu invitatul nostru dupa ce vom asculta cateva opinii culese de corespondentii Europei Libere la intamplare in orasele Dubasari si Tiraspol. Oamenii au fost intrebati ce solutie ar prefera ei pentru conflictul transnistrean si daca urmaresc evolutiile in ce priveste procesul de negocieri.

“Sigur ca optez pentru independenta, problema este ca au trecut 18 ani sau 17 ani de cand avem republica naostra. Ne-am obisnuit cu asta si daca acum s-ar reunifica, vom avea din nou probleme, vor fi doua gospodine la o singura bucatarie. Si nu cred ca asta se va intampla, pentru ca cine va dori sa-si cedeze portofoliul?”

“Vor fi din nou probleme, trebuia de rezolvat pana acum, nu cred ca se va reveni la situatia initiala. Avem acolo rude si copiii nostril invata peste Nistru, bine ca ne-am obisnuit sa nu ne ciocnim unii de altii. Dar faptul ca aici nu suntem recunoscuti ne stramtoreaza mult. Sa locuiesti intr-o republica nerecunoscuta este foarte rau. Noi intelegem acest lucru foarte bine. Dar vedeti ca nu depinde de noi sa schimbam ceva.”

“Sincer sa fiu, nici nu stiu. De fapt, cat am locuit in Transnistria stiam ca Transnistria trebuie sa fie un stat care sa prieteneasca cu Rusia. Dar acum de cand timp de 5 ani locuiesc mai mult in Moldova, incep sa inteleg ca ar fi mai bine daca s-ar reuni. Toate uzinele si fabricile au ramas in Transnistria, iar pamanturile au ramas pe teritoriul Moldovei. Si iata aici e problema. Cred ca ar fi mai bine sa se reuneasca. Cel putin mie mi-ar conveni o asemenea solutie.”

“Daca va fi reunificare va trebui sa vorbim moldoveneste. Nu as vrea asa ceva. »

I-ati auzit pe cativa locuitori ai regiunii transnistrene raspunzand intrebarilor corespondentilor Europei Libere. Revenim acum la discutia cu invitatul nostru, dl Oazu Nantoi. Cum credeti, ce trebuie facut ca oamenii insisi de pe ambele maluri ale Nistrului sa se apropie, sa depaseasca stereotipurile de gandire formate, iata in acesti 17 ani de separare?

Oazu Nantoi: Ati atins un element foarte important al unei strategii realiste de reintregire a tarii, care ar trebui sa aiba la baza comunicarea cu populatia din stanga Nistrului pe toate caile posibile. In primul rand in ce priveste undele electromagnetice. Pe timpuri eu am incercat sa fac emisiuni la televiziunea publica care se numeau “poduri” si care au avut un impact mare, participa la emisiunea si populatia din stanga Nistrului. Acum acest dialog lipseste. Conducerile Moldovei din 92 si pana acum nu inteleg importanta acestui dialog si oamenii din stanga Nistrului se afla intr-un mediu informational inchis, cenzurat, nociv prin care li se inoculeaza diferite stereotipuri. Inteleg ca aici e vorba de concurenta dar statul moldovean nici nu incearca sa concureze cu regimul de la Tiraspol in lupta pentru atitudinea pozitiva a populatiei din stanga Nistrului.”

Europa Liberă: Dle Oazu Nantoi, va multumim, am discutat cu directorul de programe la Institutul depolitici publice din Chisinau, Oazu Nantoi. Doamnelor si domnilor, daca vreti sa ne spuneti ce credeti despre dialogul dintre cele doua maluri ale Nistrului si ce credeti Dvs ca ar trebui sa faca autoritatile ne puteti scrie la adresa noastra pe internet – atat in limba romana, cat si in rusa.

----------

In prima jumatate a acestui an opinia publica practic a fost zguduita de stirile venite din armata transnistreana. In timp ce-si faceau serviciul militar in termen in unitatile din Tiraspol au murit, la interval de aproape o luna unul de altul - 4 soldati, in circumstante suspecte. Ultimul caz este moartea soldatului Ivan Speian, originar din Malaiesi, raionul Grigoriopol. Ivan Speian fusese coleg cu un alt soldat mort si el la inceputul anului in aceeasi unitate. Mai mult, el a fost unul din soldatii care l-au gasit mort pe Anatol Mospan si au incercat sa-l resusciteze, apoi l-au dus la punctul medical al unitatii. Saptamana trecuta o echipa a Europei Libere a vizitat rudele celor doi soldati, iata ce am reusit sa aflam.

Moartea soldatului in termen Ivan Speian este al patrulea caz de deces in acest an inregistrat in armata transnistreana. Ivan Speian a fost gasit impuscat in cap la 18 iulie, in jurul orei 21, in timp ce se afla la post. Familia insa a fost anuntata abia a doua zi dimineata. Ministrul adjunct al Apararii Transnistriei, Vladimir Atamaniuc, a anuntat ca s-a intentat un dosar penal in baza articolului “instigare la sinucidere”, cercetarile nu s-au incheiat.

Parintii si rudele lui Ivan Speian cred insa ca baiatul lor nu putea nicidecum sa se sinucida, avea planuri de viitor, spun ei, iar in seara mortii luase cina cu ostasii si nu avea semne de depresie. De asemenea, suspect ar fi in opinia rudelor, faptul ca arma din care a fost impuscat soldatul a fost gasita alaturi intr-o pozitie ce nu confirma nicidecum ca insusi soldatul s-a impuscat in cap.

Parintii lui Ivan isi revin cu greu dupa tragedie si evita sa vorbeasca la microfon. Iata ce povesteste bunica soldatului, Irina Speian: “A invatat binisor la scoala, parintii tare au vrut sa-l dea la invatat, dar lui i-o intrat militia in cap si s-a dus la scoala de militia, dar nu l-au primit pentru ca nu i-au ajuns 2 centimetri in inaltime. L-au trimis sa invete de sofer trei luni. A invatat, apoi l-au luat la armata. Acolo unde facea armata se face acum o scoala militara si vroia sa termine armata si sa dea actele sa invete acolo. De ce sa se fi sinucis? »

Ivan nu prea povestea ce se intampla in armata, spun rudele, insa cerea des bani de acasa, tigari, pe care le da apoi ostasilor mai mari.

“El ducea bani, tigari, ca sa nu-l obijduiasca, sa nu-l bata. Nu numai de la el, de la toti asa luau. Cand a fost mama lui la el ultima data, ma rog, ca mama, a inceput a plange. Iar el i-a spus “Taci mama nu plange ca eu de-acum “am iesit”, am terminat de dat bani, adica a implinit 6 luni de slujba si dupa 6 luni nu mai cer din ei asa de multi bani.”

Realatiile nestatutare au devenit un business profitabil in unitatile militare din Transnsnitria cu ramificatii in afara lor, scria, acum doua luni, o editie periodica din regiune. Tinerii proaspat inrolati sunt fortati de superiori sa aduca permanent bani pentru a nu fi abuzati. Parintii soldatilor, daca nu au, imprumuta bani si ii duc in unitate. Fiecare recrut plateste astfel, un “tribut” total superiorilor pe parcursul serviciului, de cel putin 1000 de dolari. Intr-un interviu acordat televiziunii locale, ministrul adjunct al Apararii al Transnistriei Vladimir Atamaniuc a confirmat existenta relatiilor nestatutare in unitati, insa nu a oferit alte detalii.

Ancheta in cazul Ivan Speian nu s-a incheiat inca, familia spera intr-o investigatie corecta. Din discutia cu rudele am fost surprinsa sa aflu ca Ivan Speian a fost unul din soldatii care l-au gasit mort, la 2 ianuarie, in WC-ul unitatii, pe un alt recrut, Anatol Mospan. Ivan Speian a spus parintilor ca era chemat sa dea depozitii in legatura cu moartea lui Anatol Mospan aproape in fiecare zi.

“Il trageau la interogare. El spunea “M-am saturat ducandu-ma la interogare, permanent sunt interogat, in fiecare zi. Ce sa va spun daca nu stiu nimic? Le spunea el”. Ce era baiatul sa spuna?”

Cu Anatol Mospan Ivan Speian fusese coleg la scoala de soferi apoi s-a intamplat sa fie inrolati in aceeasi unitate din Tiraspol. Decat ca era interogat, Ivan Speian nu mai povestise nimic familiei despre acest caz.

Despre moartea lui Anatol Mospan a scris pe larg presa din regiune dar si cea de la Chisinau. Baiatul avea 18 ani, a fost inrolat in armata transnistreana la 28 decembrie 2007, iar peste 4 zile, la 2 ianuarie, a fost gasit mort. Concluzia legistilor a fost insuficienta cardiaca, in actele medicale insa de pana si dupa inrolare nu a fost gasit niciun inscris care ar fi confirmat ca baiatul era bolnav cardiac.

Pe pozele facute dupa deces – pe care le-am vazut si noi - se vad vanatai si urme de lovituri, la cap, la degete. Parintii lui Anatol spun ca abia de si-au recunoscut fiul. Mama soldatului, Svetlana Mospan: “Anatol facea sport si juca intr-o echipa locala de fotbal. Putea sa joace daca ar fi fost bolnav de inima?”,spun parintii.

Totusi, concluzia legistilor – insuficienta cardiaca – a fost luata drept baza pentru a nu porni urmarirea penala pe acest caz. Un dosar penal a fost deschis insa de procuratura Moldovei – pentru ca soldatul era si cetatean al Republicii Moldova, insa investigatiile sunt oprite din cauza inaccesului anchetatorilor moldoveni in unitatatea militara de la Tiraspol.

Acum o luna, tatal lui Anatol Mospan a fost chemat la unitatea militara de la Tiraspol, unde a primit 70 de mii de ruble transnistrene, cu titlu de compensatie.

Daca cele doua cazuri – al lui Anatol Mospan si Ivan Speian au vreo legatura intre ele ar trebui sa stabileasca ancheta. Familia lui Ivan Speian spune ca indiferent ce va stabili ancheta, celui de-al doilea fiu nu-i vor mai permite sa faca armata. “Ii dam la armata si ii ucid. Fara batalie fara nimic. Oamenii se duc la departari, lupta si se intorc acasa, iar aici, la o palma de loc, in vreme pasnica, l-au ucis.”

In emisiunile urmatoare vom continua sa va informam despre alte cazuri recente de abuz asupra recrutilor in armata Transnistriei. Va reamintim ca puteti lasa mesajele si comentariile Dvs la acesta si alte subiecte – in limbile romana sau rusa - pe pagina din internet www.europalibera.org.

Cu aceasta emisiunea Dialoguri de astazi se incheie. Sunt Viorica Zaharia, va multumesc pentru atentie si va urez toate cele bune. Ne reauzim saptamana viitoare. Aici e Radio Europa Libera.
XS
SM
MD
LG