Linkuri accesibilitate

Ştirea zilei


Vicepreşedintele american Dick Cheney se întâlneşte astăzi la Kiev cu liderii ucraineni şi se aşteaptă că va exprima sprijinul american pentru politica de integrare euro-atlantică a Ucrainei. Cheney se află într-un turneu în regiunea Caucazului de Sud şi Mării Negre în semn de sprijin pentru aliaţii americani în urma războiului dintre Georgia şi Rusia.

Vizita lui Cheney la Kiev a coincis cu izbucnirea unei noi crize politice în Ucraina. Coaliţia pro-occidentală de guvernare s-a destrămat, după ce blocul premierului Iulia Timoşenco a votat marţi alături de opoziţia pro-rusă pentru a limita puterile preşedintelui Victor Iuşcenco, iar în semn de protest partidul pro-prezidenţial, Ucraina Noastră s-a retras din alianţa cu Timoşenco.
XS
SM
MD
LG