Linkuri accesibilitate

ICCJ începe luni dezbaterea cererii Procurorului General Kovesi privind admiterea recursului în interesul Legii 10/2001


Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) iau în discuţie, luni, problema ridicată de procurorul general privind aplicarea Legii 10/2001 referitoare la regimul juridic al caselor naţionalizate în cazurile de revendicare ale imobilelor preluate abuziv de regimul comunist.

Centrul pentru Resurse Juridice (CRJ) atrage atenţia că în cele mai multe cazuri, este pe cale de a se împlini termenul de zece ani, termen în interiorul căruia cumpărătorii fostelor imobile naţionalizate nu aveau dreptul să le înstrăineze. Ori declararea ca inadmisibilă a acţiunii în revendicare duce, pe de o parte, la blocarea acţiunilor foştilor proprietari şi, pe de altă parte, la posibilitatea vânzării la preţul pieţei a unor imobile cumpărate la preţuri derizorii. Şi, cel mai probabil, la noi condamnări la CEDO".

"Din păcate statul român nu este în posesia unei statistici privind numărul de condamnări pe care România le are la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cauzate de nerespectarea dreptului de proprietate privată şi nici a sumelor de bani plătite de contribuabilul român în toate aceste cauze", precizează CRJ.
XS
SM
MD
LG