Linkuri accesibilitate

Guvernul de la Belgrad aprobă Acordul de stabilizare şi asociere cu UE


In ajunul alegerilor parlamentare şi locale din Serbia, campania electorală s-a încheiat cu declaraţii retorice de patriotism şi condamnări reciproce între liderii principalelor partide în competiţie. Ministrul Velimir Ilic, membru al blocului electoral anti-occidental, ce îi include pe ultranaţionaliştii din Partidul Radical Sîrb şi pe naţionaliştii conduşi de premierul Vojslav Kostunica, l-a condamnat drept "trădător" de ţară pe preşedintele Boris Tadic. Acesta, aflat în fruntea Partidului Democratic, pro-european, l-a calificat pe Kostunica drept un "mincinos", ce încearcă să obţină ieftin puncte politice.

Cabinetul de la Belgrad a aprobat, între timp, Acordul de stabilizare şi Asociere cu Uniunea Europeană, în ciuda retragerii din sală a premierului Kostinica şi miniştrilor anti-reformatori. In aceiaşi şedinţă, miniştri au aprobat acordul energetic cu Rusia, care include vînzarea companiei de stat NIS, companiei Gazprom.
XS
SM
MD
LG