A început campania electorală, anunţă Krónika. Cea oficială. Căci, de fapt, s-a deschis demult. De săptămâni de zile, inaugurările se ţin lanţ, s-au depus mormane de pietre de temelie, sunt servite zilnic proiecte care mai de care mai spectaculoase. Afişele electorale au împânzit deja toată ţara, iar manifestările electorale au fost anunţate cu surle şi trâmbiţe. Fără ca cineva să remarce că este ilegal. Campania electorală demarează cu doar 30 de zile înaintea scrutinului. Teoretic. Potrivit legii.
Nyugati Jelen vorbeşte despre candidaţi, la modul general. Considerând că singurul criteriu după care s-au ghidat partidele a fost popularitatea candidaţilor. Despre moralitate, credibilitate şi rezultate înregistrate până acum nu s-a pomenit nimic. Aşa de face că pe listele electorale regăsim foşti securişti, traseişti politici, persoane implicate în cazuri de corupţie.
Nimic nu rămâne nepedepsit, enunţă Népújság, în contextul cercetărilor (re)demarate în dosarul Loteria Română. Editorialistul ziarului îşi propune să stabilească algoritmul înteţirii periodice a anchetelor în cazurile de corupţie. Formula empirică e simplă: din patru-n patru ani, numărul politicienilor cercetaţi creşte vertiginos. Dar dintr-atâta nu poţi deduce formule complicate. Mereu, tot mereu te loveşti de elemente-supriză. Şi nici calculul probabilităţii nu te ajută. Poate că elementul-surpriză nu este aleatoriul. Ci vrerea. Ei, nu cea divină.
În ajun de scrutin, Krónika trece în revistă declaraţiile de avere ale aleşilor locali maghiari. Mai exact, le-ar trece în revistă, dacă acestea ar exista. Dar, cum ele nu există, nu le trece în revistă. Ci conclude: o serie de demnitari maghiari nu respectă prevederile legale.
Două conflicte locale în judeţul Harghita. Hargita Népe prezintă cazul din Plăieşi, unde o firmă din Ungaria se pregăteşte să deschidă o carieră de piatră. Localnicii s-au impacientat abia la sosirea utilajelor, când au realizat că în faţa caselor lor vor trece zilnic zeci de camioane. Se pare că nu mai e nimic de făcut: compania minieră are un contract de concesiune de 50 de ani asupra terenului ce urmează a fi exploatat.
O situaţie similară, la Ditrău. Săptămânalul Új Kelet relatează: localnicii au organizat un referendum şi s-au pronunţat împotriva deschiderii carierei de sienite. Investitorul, o companie din Italia, susţine că referendumul nu are valoare juridică. Şi în acest caz, există un contract semnat cu reprezentanţii composesoratului care deţine terenul în cauză.
Şi în final, balada unui hingher, o adaptare după Allgemeine Deutsche Zeitung. Mihai, hingherul, este angajat al administraţiei locale din Bucureşti. El lucrează la un adăpost pentru câini maidanezi. Mihai are 26 de ani. Dimineaţa, înainte să plece la muncă, Mihai bea o cafea. În drum spre muncă, el se gândeşte: „ce-mi-o rezerva şi această, nouă zi ?”. Mihai nu este respectat de concitadini: bucureştenii îl urăsc pe Mihai.
Mihai ajunge la serviciu, se schimbă, mai bea o cafea, se înarmează cu laţul său şi porneşte la datorie. Dar bucureştenii îl atacă pe Mihai, aflat la datorie. Bucureştenii aruncă cu pietre în Mihai. Sau cu ouă. Sau cu ce au ei la îndemână. Bucureştenii ţin la câinii maidanezi. Dacă Mihai insistă să-i prindă, nu ezită să-l bată pe Mihai. Căci, precum spuneam, bucureştenii îl urăsc pe Mihai. Şi câinii îl urăsc pe Mihai. Dar Mihai se află la datorie.
Deşi ştie că laţul său nu-l ajută, Mihai se străduieşte cu tărie să-şi facă treaba. Mihai zăreşte o haită de câini. Şi câinii îl zăresc pe Mihai. O iau la fugă, Mihai după ei. Locuitorii din zonă, mânaţi de ură, după Mihai. Şi aşa aleargă ei: în frunte câinii, apoi Mihai cu laţul, urmat de bucureştenii mânaţi de ură. Mihai se împiedică de laţ şi cade. Bucureştenii năvălesc asupra lui Mihai. Şi câinii năvălesc asupra lui Mihai. Bucureştenii îl lovesc pe Mihai. Câinii îl muşcă pe Mihai. Mihai, hingherul, strânge din dinţi şi strânge laţul. Mâine începe o nouă zi pentru Mihai. Cu alte haite şi alţi bucureşteni.
Nyugati Jelen vorbeşte despre candidaţi, la modul general. Considerând că singurul criteriu după care s-au ghidat partidele a fost popularitatea candidaţilor. Despre moralitate, credibilitate şi rezultate înregistrate până acum nu s-a pomenit nimic. Aşa de face că pe listele electorale regăsim foşti securişti, traseişti politici, persoane implicate în cazuri de corupţie.
Nimic nu rămâne nepedepsit, enunţă Népújság, în contextul cercetărilor (re)demarate în dosarul Loteria Română. Editorialistul ziarului îşi propune să stabilească algoritmul înteţirii periodice a anchetelor în cazurile de corupţie. Formula empirică e simplă: din patru-n patru ani, numărul politicienilor cercetaţi creşte vertiginos. Dar dintr-atâta nu poţi deduce formule complicate. Mereu, tot mereu te loveşti de elemente-supriză. Şi nici calculul probabilităţii nu te ajută. Poate că elementul-surpriză nu este aleatoriul. Ci vrerea. Ei, nu cea divină.
În ajun de scrutin, Krónika trece în revistă declaraţiile de avere ale aleşilor locali maghiari. Mai exact, le-ar trece în revistă, dacă acestea ar exista. Dar, cum ele nu există, nu le trece în revistă. Ci conclude: o serie de demnitari maghiari nu respectă prevederile legale.
Două conflicte locale în judeţul Harghita. Hargita Népe prezintă cazul din Plăieşi, unde o firmă din Ungaria se pregăteşte să deschidă o carieră de piatră. Localnicii s-au impacientat abia la sosirea utilajelor, când au realizat că în faţa caselor lor vor trece zilnic zeci de camioane. Se pare că nu mai e nimic de făcut: compania minieră are un contract de concesiune de 50 de ani asupra terenului ce urmează a fi exploatat.
O situaţie similară, la Ditrău. Săptămânalul Új Kelet relatează: localnicii au organizat un referendum şi s-au pronunţat împotriva deschiderii carierei de sienite. Investitorul, o companie din Italia, susţine că referendumul nu are valoare juridică. Şi în acest caz, există un contract semnat cu reprezentanţii composesoratului care deţine terenul în cauză.
Şi în final, balada unui hingher, o adaptare după Allgemeine Deutsche Zeitung. Mihai, hingherul, este angajat al administraţiei locale din Bucureşti. El lucrează la un adăpost pentru câini maidanezi. Mihai are 26 de ani. Dimineaţa, înainte să plece la muncă, Mihai bea o cafea. În drum spre muncă, el se gândeşte: „ce-mi-o rezerva şi această, nouă zi ?”. Mihai nu este respectat de concitadini: bucureştenii îl urăsc pe Mihai.
Mihai ajunge la serviciu, se schimbă, mai bea o cafea, se înarmează cu laţul său şi porneşte la datorie. Dar bucureştenii îl atacă pe Mihai, aflat la datorie. Bucureştenii aruncă cu pietre în Mihai. Sau cu ouă. Sau cu ce au ei la îndemână. Bucureştenii ţin la câinii maidanezi. Dacă Mihai insistă să-i prindă, nu ezită să-l bată pe Mihai. Căci, precum spuneam, bucureştenii îl urăsc pe Mihai. Şi câinii îl urăsc pe Mihai. Dar Mihai se află la datorie.
Deşi ştie că laţul său nu-l ajută, Mihai se străduieşte cu tărie să-şi facă treaba. Mihai zăreşte o haită de câini. Şi câinii îl zăresc pe Mihai. O iau la fugă, Mihai după ei. Locuitorii din zonă, mânaţi de ură, după Mihai. Şi aşa aleargă ei: în frunte câinii, apoi Mihai cu laţul, urmat de bucureştenii mânaţi de ură. Mihai se împiedică de laţ şi cade. Bucureştenii năvălesc asupra lui Mihai. Şi câinii năvălesc asupra lui Mihai. Bucureştenii îl lovesc pe Mihai. Câinii îl muşcă pe Mihai. Mihai, hingherul, strânge din dinţi şi strânge laţul. Mâine începe o nouă zi pentru Mihai. Cu alte haite şi alţi bucureşteni.
