Linkuri accesibilitate

Berna: plan ONU de combatere pe termen mediu a crizei alimentare mondiale


Organizaţia Naţiunilor Unite a decis să înfiinţeze un grup de lucru special, condus de secretarul general ONU Ban Ki-moon, care să găsească soluţii la creşterea dramatică pe plan global a preţurilor la alimente. Vorbind după o reuniune a Naţiunilor Unite care a avut loc la Berna în Elveţia, Ban Ki-moon a spus că organizaţa mondială va lua o serie de măsuri pe termen mediu şi lung, prima dintre ele fiind procurarea celor 755 de milioane de dolari care lipsesc din finanţarea Programului Alimentar Mondial. Secretarul general al ONU a mai spus că Agenţia Naţiunilor Unite pentru Alimente şi Agricultură are un proiect în valoare de un miliard 700 de milioane de dolari privind donarea de semninţe agricultorilor din cele mai sărace ţări ale lumii.
XS
SM
MD
LG