Linkuri accesibilitate

2008 şi aşteptările oamenilor de pe cele două maluri ale Nistrului - o emisiune realizată de Radu Benea


Buna ziua dragi ascultători. La microfon, Radu Benea, care vă spune bun găsit la prima ediţie din acest an a emisiunii „Dialoguri. 15 minute cu Radio Europa Liberă”. O ediţie specială, în care vom vorbi despre aşteptările pe care politicieni, experţi, dar şi oameni simpli şi le leagă de noul an care a venit. Nu înainte, însă, de a vorbi şi despre evenimentele marcante ale anului 2007 pentru cele două maluri ale Nistrului.

Unul din principalii actori ai procesului reglementării transnistrene este Uniunea Europeană. În ultimul timp, Bruxellesul şi-a activizat eforturile de apropiere a celor două maluri ale Nistrului, iar reprezentantul special al Uniunii în Republica Moldova, Kalman Miszei, îşi exprima, recent, speranţa că în 2008 problema transnistreană ar putea să-şi găsească rezolvarea. Optimismul său, după cum explica însuşi Kalman Miszei, se bazează pe faptul că donatorii externi ai Republicii Moldova s-au arătat dispuşi să ofere peste un miliard de dolari pentru finanţarea unor proiecte de reabilitare economică şi socială a Transnistriei, în cazul în care Chişinăul şi Tiraspolul vor ajunge la un compromis. Într-un interviu acordat Europei Libere, reprezentantul special al Uniunii Europene, Kalman Miszei, a apreciat iniţiativa realizării unor asemenea proiecte drept unul din principalele evenimente ale anului 2007.

Kalman Miszei: „Cred că cele mai importante două evenimente ale anului s-au produs spre sfîrşitul lui 2007. Este vorba despre discuţiile neformale de la Odesa în format complet 5+2 privind reglementarea transnistreană – şi eu sper că acest proces va continua şi în anul viitor. Este foarte important acest lucru. Şi al doilea eveniment îl reprezintă iniţiativele preşedintelui Voronin privind măsurile de încredere. Vreau să menţionez că este deosebit de important să NU se întreprindă acţiuni care ar anula paşii de încredere. Trebuie să ne străduim, în mod consecvent, să găsim limbă comună cu persoanele din Transnistria, să întreprindem paşi de încredere autentică, pe care cealaltă parte să-i perceapă tot ca pe nişte măsuri de încredere. Cred că aceste 2 momente ale anului au fost foarte bune şi ele trebuiesc continuate – dialogul în formatul 5+2 şi paşii de sporire a încrederii. Sînt lucruri strîns legate între ele”.

Europa Liberă: L-am întrebat pe Kalman Miszei, cum a fost anul 2007 şi pentru relaţia Republica Moldova – Uniunea Europeană şi ce perspective ar putea avea aceasta în 2008?

Kalman Miszei. „În 2007 s-au făcut foarte multe pentru apropierea Moldovei de Uniunea Europeană. A fost deschis centrul comun de vize în incinta ambasadei ungare la Chişinău... De fapt, cred că sfîrşitul anului a fost perioada cea mai productivă. Parlamentul European a acordat un regim facilitar de vize pentru cetăţenii moldoveni – un lucru foarte important şi foarte bun. Este practic finalizat acordul cu privire la preferinţele comerciale autonome, care va ajuta Moldova să se integreze economic cu spaţiul Uniunii Europene. Şi, în al treilea rînd, am început un foarte bun dialog la nivel politic cu Moldova în privinţa unui nou acord politic de cooperare. Aceste lucruri, de asemenea, influenţează pozitiv procesul reglementării transnistrene. Eu sper că în 2008 aceste procese de integrare europeană vor continua şi se vor amplifica şi că în anul 2008 se va produce un moment de cotutură în procesul reglementării transnistrene. Pentru asta noi avem nevoie de o atmosferă foarte bună între Chişinău şi Tiraspol”.

-----------------------------------------

Un optimism moderat în ce priveşte perspectiva găsirii unei soluţii în 2008 a problemei transnhistrene a exprimat şi ambasadorul Ucrainei în Republica Moldova, Serghei Pirojkov. Într-un interviu acorat Europei Libere, el a menţionat, printre semnele unui dezgheţ, reluarea, deocamdată la nivel neformal, a dialogului dintre Chişinău şi Tiraspol.

Serghei Pirojkov: „Din martie 2006, procesul de negocieri este îngheţat. Totuşi, în octombrie 2007, Ucraina, împreună cu OSCE au reuşit să organizeze la Odesa consultări neformale, la care au participat toate părţile implicate. La aceste consultări s-a discutat despre posibilitatea creării unor gruprui de lucru comune care să se ocupe de rezolvarea unor probleme concrete - economice şi sociale – cu care se confruntă populaţia de pe malul stîng şi drept ale Nistrului. Guvernul de la Chişinău deja a creat 7 grupuri de lucru şi a pregătit un pachet de propuneri. Acum, totul depinde de răspunsul Tiraspolului. Ucraina susţine iniţiativele preşedintelui Voronin lansate în acest sens şi le apreciază ca pe un pas pozitiv. Deocamdată, nu există nişte rezultate concrete, dar dinamica este destul de prielnică pentru ca în 2008, mai ales în preajma alegerilor din Federaţia Rusă şi a celor din Republica Moldova din 2009 să se ajungă totuşi la nişte rezultate concrete în procesul reglementării transnistrene. Dar totul va depinde, în primul rînd, de dorinţa şi voinţa politică a celor două maluri ale Nistrului. Pentru că nici un fel de mediatori sau observatori nu vor putea înlocui părţile în conflict”.

-------------------------------

Chişinăul şi Tiraspolul trebuie să renunţe la ambiţii, să ţină cont în primul rînd de nevoile oamenilor de pe ambele maluri ale Nistrului şi să revină la masa de negocieri. Numai aşa se pot obţine progrese în reglementarea transnistreană. Aceasta este opinia analistului politic Mihail Kuşakov, prorector pentru relaţii externe al Universităţii de Stat din Tiraspol, pe care l-am întrebat ce perspectivă poate avea în 2008 procesul reglementării transnistrene?

Mihail Kuşakov: „Eu sper că bunul simţ va triumfa şi că se vor produce mişcări pozitive, iar părţile vor reveni la masa de negocieri ca să reia discuţiile asupra memorandumului din 1997. Cred că aici ar trebui să-şi spună cuvîntul şi europenii, şi americanii, şi Ucraina şi Rusia ca să determine cele 2 părţi să revină asupra acestui memorandum care defineşte relaţiile dintre Transnistria şi Moldova”.

Europa Liberă: „Ce premise credeţi că ar putea exista în acest sens?”

Mihail Kuşakov: „Întîi de toate, trebuie să predomine bunul simţ în relaţiile dintre cele două părţi. Iar acestea să se conducă nu de ambiţii politice, dar de intereslele oamenilor care locuiesc şi în Moldova şi în Transnistria”.

----------------------------------

Anul 2007 a fost unul dificil pentru economia regiunii transnistrene. Acest lucru l-a recunoscut şi administraţia de la Tiraspol, care, însă, a dat vina pentru criza economică şi bugetară pe lipsa finanţării din partea Federaţiei Ruse. În 2007, în Transnistria au fost îngheţate mai multe proiecte sociale, au crescut datoriile la pensii şi salarii, iar presiunea fiscală asupra agenţilor economici a atins cote-limită. Criza bugetară a fost agravată şi de secetă, ceea ce a determinat administraţia de la Tiraspol, în premieră, să apeleze la sprijinul Occidentului. Care au fost evenimentele marcante ale anului economic 2007 şi ce perspective se profilează pentru 2008? Am adresat această întrebare expertului economic Serghei Melnicenko, redactor-şef adjunct la ziarul Dnestrovskaya Pravda.

Serghei Melnicenko: „Este greu să scoţi în evidenţă un eveniment anume, pentru că mai toate s-au răsfrînt asupra vieţii transnistrenilor. Mai degrabă, aş menţiona un proces care s-a agravat în 2007 - scăderea nivelului de trai al populaţiei. Acest lucru e determinat în primul rînd de un mare deficit al bugetului. Speranţele legate de o posibilă finanţare din partea Federaţiei Ruse s-au spulberat. De aceea, în aprilie, autorităţile au fost nevoite să reducă drastic cheltuielile bugetare. Dar, chiar şi în aceste condiţii foarte dificile a rămas un deficit mare la cheltuielile pentru categoriile sociale defavorizate. În cadrul aceluiaşi proces putem menţiona şi scumpirea pîinii, şi majorarea în repetate rînduri a tarifelor la serviciile comunale, ceea ce i-a făcut mai săraci pe transnistreni, mai ales pe pensionari şi bugetari.

În ciuda acestor cataclisme economice şi a loviturilor asupra populaţiei sub forma majorărilor de tarife, aş vrea să sper că în anul 2008 situaţia se va stabiliza măcar un pic sau cel puţin nu se va înrăutăţi. Pentru că se aşteaptă ca în 2008 pensiile să crească neesenţial, iar salariile bugetarilor în general nu vor fi majorate. Cu toate acestea, nimeni nu garantează că nu vor creşte preţurile, că nu vor fi majorate tarifele la serviciile comunale, că viaţa nu se va scumpi. Dar, lumea în virtutea obişnuinţei speră la mai bine, de aceea speranţa moare ultima”.

--------------------------------------------

Mai mulţi experţi – atît de la Tiraspol, cît şi de la Chişinău - vorbesc demult despre faptul că nerezolvarea problemei transnistrene contribuie la agravarea problemelor economice ale regiunii şi, în consecinţă, la scăderea nivelului de trai al populaţiei. În condiţiile în care preţul gazelor naturale continuă să crească, economia transnistreană începe să devină tot mai puţin competitivă. Soluţia, în opinia aceloraşi experţi, ar fi ca cel puţin pentru o perioadă, să fie delimitate clar problemele economice de cele politice, iar Chişinăul şi Tiraspolul să înceapă în sfîrşit edificarea unui spaţiu economic comun. Separarea celor două maluri ale Nistrului, spunea recent şi reprezentantul special al Uniunii Europene la Chişinău, Kalman Miszei, este şi una din cauzele pentru care populaţia Republicii Moldova, inclusiv locuitorii Transnistriei, continuă să fie cea mai săracă din Europa. Oficialul european a estimat că lucrurile s-ar putea schimba radical, dacă sistemele economice de pe malul stîng şi drept ale Nistrului s-ar dezvolta împreună. Anume acesta a fost şi unul din motivele pentru care Uniunea Europeană a decis să ofere în 2008 Republicii Moldova, inclusiv regiunii transnistrene un sistem de facilităţi comerciale care va permite agenţilor economici de pe ambele maluri ale Nistrului să exporte mai multe tipuri de produse în Uniunea Europeană, fără să achite plăţi vamale.

-----------------------------------

În 2007, regiunea transnistreană a fost marcată de un şir întreg de evenimente importante nu numai pe plan economic, dar şi social. Am întrebat-o pe Natalia Scurtul de la ziarul Profsoiuznye Vesti, care dintre acestea i se par mai importante.

Natalia Scurtul: „Cred că în 2007 o atenţie deosebită s-a atras modului în care funcţionează sistemul ocrotirii sănătăţii în Transnistria. O comisie specială a Sovietului suprem, care a cercetat situaţia în domeniu, a scos la iveală nişte fapte de-a dreptul îngrozitoare, cum ar fi, spre exemplu, cazul cînd bolnavii de tuberculoză erau trataţi cu medicamente expirate. Eu cred că ceea ce s-a descoperit în 2007 ar putea servi drept motiv serios pentru a schimba modul de funcţionare a sistemului de sănătate în anul 2008. Pentru că în Transnistria locuiesc foarte mulţi pensionari, iar persoanele în vîrsă, se ştie, se îmbolnăvesc mai des. De aceea, pentru ei este foarte important ca domeniul sănătăţii să funcţioneze mai bine, ca ei să primească servicii medicale mai calitative, iar aceste servicii să fie accesibile. Să nu trebuiască să plătească sume enorme de bani pentru ceea ce, conform legii, ar trebui să li se ofere gratis”.

Europa Liberă: Am rugat-o pe Natalia Scurtul să facă şi nişte perviziuni pentru 2008 în ce priveşte sfera socială a Transnistriei.

Natalia Scurtul: „Autorităţile noastre ne pregătesc o nouă surpriză de sărbători. Este vorba despre majorarea de cîteva ori a tarifelor la serviciile comunale. Va fi o surpriză mai puţin plăcută, pentru că populaţia nu este pregătită de aşa ceva. Tot mai mulţi oameni pleacă din Transnistria peste hotare ca să poată pur şi simplu supravieţui, nu mai vorbesc despre asigurarea unui trai decent. De aceea, eu sper foarte mult ca anul 2008, deşi nu va fi deloc uşor, să reprezinte un fel de apogeu, aşa încît în a doua jumătate a anului, această criză să înceapă să se diminuieze, iar după ea să apară în sfîrşit o anumită stabilitate. Eu sper de asemenea că situaţia economică va ajuta politicienii să se privească în ochi şi, în sfîrşit, să-şi strîngă mîinile”.

--------------------------------------

Doamnelor si domnilor, aici se încheie emisiunea noastră de astăzi. Prezentatorul ei, Radu Benea vă mulţumeşte pentru atenţie şi vă doreşte toate bune. Aici e Radio Europa Liberă.
XS
SM
MD
LG