Linkuri accesibilitate

Cairo: avertisment la adresa Israelului


Ministerul de externe de la Cairo a avertizat că Egiptul va răspunde Israelului cu represalii diplomatice dacă relaţiile americano-egiptene vor suferi în urma acuzaţiilor de transfer ilegal de arme şi bani către gruparea Hamas, care controlează Fîşia Gaza.

In decembrie, ministrul israelian de externe Tzipi Livni declarase că eşecul egiptenilor de a sista livrările ilegale de arme către Hamas este de natură să aducă prejudicii procesului de pace.

La Washington, membri ai Congresului au discutat ulterior posibilitatea de a se întîrzia parţial transferul celor 1,3 miliarde de dolari acordat Egiptului, în cazul în care la Cairo nu se iau măsuri împotriva contrabandei cu arme.
XS
SM
MD
LG