Linkuri accesibilitate

Ştirea zilei


Dupa numararea a aproape 80% dintre buletinele de vot, la alegerile parlamentare din Rusia conduce detasat partidul presedintelui Vladimir Putin "Rusia Unita" cu 63,3 la suta. Pe locul doi se situeaza partidul comunistilor, cu aproape 12 la suta, urmat de partidul ultranationalist al lui Vladimir Jirinovski, Partidul Liberal Democratic cu aproape 9 la suta si partidul Rusia Justa al presedintelui Consiliului Federatiei, Serghei Mironov cu 8 la suta din voturi.

Participarea a fost de 62%, cu 6 procente mai mult decit la alegerile de acum 4 ani. Potrivit noii legi electorale, pentru a accede in Duma de stat, un partid trebuie sa obtina peste 7 la suta din sufragii.

Partidul liberal Yabloko al lui Grigore Yavlinski a dobindit 1,6 la suta din voturi. Observatorii nationali si cei 350 de observatori internationali care au monitorizat cele 95 de mii de sectii de votare din Federatia Rusa au semnalat nenumarate abuzuri si fraude electorale. Administratia americana a cerut Rusiei sa investigheze aceste plingeri.

Vladimir Putin a declarat ca victoria aceasta covirsitoare ii da "mandatul moral" de a–si continua activitatea politica dupa ce isi incheie al doilea mandat de presedinte, in luna martie 2008.

Liderul oficial al partidului, Boris Gryzlov a spus ca Rusia Unita nu isi va folosi majoritatea confortabila din parlament pentru a modifica constitutia cu scopul de a-i permite lui Putin sa candideze pentru un nou mandat de presedinte. Gryzlov a spus ca partidul sau isi va anunta candidatul prezidential pe 17 decembrie.
XS
SM
MD
LG