Linkuri accesibilitate

Ştirea zilei


Preşedintele Traian Băsescu a participat la conferinţa de lansare a Fondului Mării Negre pentru Cooperare Regională, ce s-a defăşurat timp de două zile sub titulatura "Invingerea provocărilor din regiunea Mării Negre". Traian Băsescu a evocat "conflictele îngheţate" din Abhazia, Ossetia de Sud, Nagorno-Karabach şi Transnistria, calificîndu-le drept ameninţări majore la adresa stabilităţii în regiune.

"Conflictul din Transnistria este unul din cele mai periculoase", a spus el, adăugînd că dacă nu există o iminentă ameninţare militară, periculozitatea provine, "din ameninţările asimetrice care au ca sursă Transnistria".

Preşedintele a evocat de asemenea Iranul, aflat în atenţia comunităţii internaţionale, "datorită regimului extrem de agresiv aflat la putere şi, ca o consecinţă, prin programul său nuclear".

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG