Linkuri accesibilitate

Un cap calificat, o tiroidă curarisită, o convieţuire exemplară - Judit Ferencz


Allgemeine Deutsche Zeitung dedică un comentariu alegerii patriarhului, în care se arată: noul cap al Bisericii Ortodoxe Române, Daniel Ciobotea, este unul dintre cei mai calificaţi teoreticieni ai bisericii sale. Acum, celelalte biserici din România se pot bucura de un posibil partener de dialog cu adevărat avizat. Patriarhul Daniel nu vorbeşte pur şi simplu despre catolicism sau protestantism, ci le şi înţelege.

Szabadság prezintă pe larg suspiciunile ce planează asupra celorlalţi candidaţi la patriarhie. În ceea ce îl priveşte pe Patriarhul Daniel, comentatorul cotidianului susţine: pentru comunitatea maghiară, un singur aspect este important. Şi anume, dacă noul patriarh va manifesta mai multă toleranţă sau va continua practica de „colonizare forţată” a regiunilor locuite de maghiari.

Şi tot din Szabadság: iniţiativa de a-i ridica la Cluj o statuie episcopului romano-catolic Márton Áron creează controverse. Márton Áron a fost singurul cleric care, în 1944, şi-a îndemnat enoriaşii să ofere orice ajutor evreilor clujeni, drept care, după 1990, Institutul Yad Vashem i-a acordat titlul de „drept între popoare”. A susţinut în mod deschis Biserica Greco-catolică, iar în anii ’50 a fost deţinut în mai multe închisori comuniste. Vaticanul a demarat procesul de beatificare a lui Márton Áron în 1990. Fostul primar al Clujului, Gheorghe Funar, se opune ridicării statuii, acuzându-l pe fostul episcop de intoleranţă religioasă, xenofobie şi antiromânism.

Tiroida preşedintelui Băsescu, armenii şi condiţiile de spitalizare – un comentariu în Nyugati Jelen a cărui concluzie este: Sănătate pentru preşedinte şi îngrijiri medicale de aceeaşi calitate pentru restu’ poporului! Cât despre armeni…

Un singur armean bun, o ţigancă împuţită şi alte scăpări ale preşedintelui – Népújság face istoria declaraţiilor şefului statului, care au ajuns în atenţia Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării. Şi se întreabă: de ce oare UDMR nu reacţionează niciodată la astfel de afirmaţii ?

Tot despre preşedinţi: Krónika relatează despre recenta vizită a preşedintelui Ungariei, Sólyom László, în Voivodina. Unde el a vorbit despre avantajele şi posibilităţile autonomiei culturale şi teritoriale.

La câteva zile distanţă, preşedintele francez Nicolas Sarkozy, aflat într-o vizită oficială în Ungaria, a declarat că susţine libertăţile individuale ale cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, dar drepturile colective şi autonomia nu reprezintă soluţii viabile.

Din Új Magyar Szó aflăm: ministrul Mediului, Korodi Attila, a oprit autorizarea exploataţiei aurifere de la Roşia Montană. Conducerea companiei miniere Roşia Montană Gold Corporation acuză: conspiraţie maghiară ! Ministrul Mediului este maghiar, aşa şi unul dintre cei doi iniţiatori al proiectului de lege care prevedere interzicerea tehnologiilor bazate pe cianuri. Iar autorităţile ungare se opun şi ele proiectului. În declaraţia făcută de reprezentantul companiei mai apare şi numele omului de afaceri George Soros…

Convieţuire exemplară şi multiculturalitate la penitenciarul din Miercurea Ciuc. Deţinuţii pot opta pentru participare la cursuri şcolare, în limba maghiară sau în limba română, la alegere – dă de ştire Hargita Népe. Fiecare curs absolvit, indiferent de limbă, reduce perioada de detenţie cu o lună.
XS
SM
MD
LG