Linkuri accesibilitate

"Vă rugăm frumos, mai treceţi pe la noi!" - Judit Ferencz


Trei eurparlamentari UDMR au depus un proiect de declaraţie privind reînfiinţarea Universităţii Bolyai. Pentru dezbaterea proiectului în plenul Parlamentului European sunt necesare 393 de semnături – informează Krónika, care dedică şi un editorial demersului. În care arată: iniţiativa europarlamentarilor UDMR, figuri cam şterse până în acest moment, dă bine. Dă bine la electorat, iar rău nu face sub nici o formă. Nici bine, ce-i drept. Şi ascunde un pericol: dacă nu se vor aduna semnăturile necesare - ceea ce, la drept vorbind este foarte probabil – proiectul poate fi îngheţat pe o perioadă nedeterminată.

Din Transindex aflăm că PD şi PSD strâng rândurile şi cer demisia premierului Călin Popescu-Tăriceanu. Nimic neobişnuit, poate doar că de această dată cauza este demersul celor trei europarlamentari UDMR. Care întreprind acţiuni contrare programului de guvernare.

Szabadság relatează despre un proiect de lege iniţiat de Partidul Conservator, un proiect de lege destinat exclusiv maghiarilor. Liderul formaţiunii, Dan Voiculescu, vrea să-i oblige prin lege pe unguri să înveţe limba română. În proiect se prevede o perioadă de graţie de doi ani şi jumătate. Celor care nu-s în stare să aprofundeze cunoştinţele de limbă română în acest răstimp generos să li se retragă cetăţenia – propune proiectul respins de comisia juridică a Camerei Deputaţilor.

Transidex face scenarii. Pe marginea discuţiilor privind includerea lui Tőkés László pe lista electorală a UDMR la alegerile pentru Parlamentul European, publicaţia trece în revistă posibilele variante. 1.

Tőkés şi liderii UDMR nu ajung la un acord, participă separat şi pierd aproape sigur. 2.

UMDR cedează şi îi oferă un loc eligibil lui Tőkés. Frumos, frumos, dar susţinătorii episcopului reformat nu acceptă un astfel de compromis. 3.

Formarea unei alianţe între UDMR şi organismul condus de Tőkés, Consiliul Naţional al Maghiarilor din Transilvania: nonsens juridic, căci formaţiunea episcopului nu există formal. Scenariu-bonus: Biroul Electoral găseşte nereguli pe listele cu semnături, ceea ce duce automat la retragerea din cursă. Astfel s-ar pune capăt disputelor, spre mulţumirea tuturor.

Új Magyar Szó dedică un editorial summitului UE. Şi se întreabă (retoric): ştie cumva cineva ce poziţie va adopta România în legătură cu tratatul constituţional ? Dar zău: ştie cineva ?

Groparul agriculturii româneşti = Decebal Traian Remeş. Criza din sănătate = Eugen Nicolăescu. Allgemeine Deutsche Zeitung informează despre moţiunea simplă depusă de PD, care-i vizează pe cei doi miniştri. Şi despre cealaltă moţiune simplă, pusă în vede de PSD, care îi vizează tot pe cei doi miniştri.

Dar: Domnule ministru, vă rugăm frumos, mai treceţi pe la noi ! Astfel i se adresează Népújság ministrului sănătăţii, Eugen Nicolăescu. Dar nu din dragoste neţărmurită. Ci pentru că, odată anunţată vizita ministrului la Târgu Mureş, fondurile destinate medicamentelor compensate se suplimentează subit. Zvonul vizitei se răspândeşte repede: timp de o zi, medicii pot prescrie medicamente compensate. Şi tot timp de o zi, bolnavii le şi pot procura de la farmacie.
XS
SM
MD
LG