Linkuri accesibilitate

Presedintele Basescu il suspenda din functie pe ministrul Zsolt Nagy


Preşedintele Traian Băsescu a semnat decretul de suspendare din funcţie a ministrului comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei Zsolt Nagy, care e urmărit penal de Parchetul de pe lîngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sub acuzaţia de sprijinire a unui grup infracţional organizat cu caracter transnaţional. Uniunea Democrată Maghiară din România, din care Zsolt Nagy face parte, a contestat decizia de suspendare a ministrului comunicaţiilor, iar ministrul a spus că decizia preşedintelui de a-l suspenda este una politică, din cauză că UDMR a anunţat că nu va susţine moţiunea împotriva guvernului Tăriceanu iniţiată de Partidul Democrat.
XS
SM
MD
LG