Linkuri accesibilitate

Ştirea zilei


Curtea Constituţională şi-a dat avizul consultativ în legătură cu propunerea parlamentului de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu. Potrivit Curţii, încălcările constituţiei, "prin conţinutul şi consecinţele lor, nu pot fi calificate drept grave". O decizie referitoare la continuarea procedurii de suspendare urmează să fie luată de Parlament.

Curtea Constituţională a constatat, într-un al doilea diferend, că refuzul preşedintelui de a numi un membru al guvernului a declanşat un conflict juridic de natură constituţională. Preşedintele, spune Curtea, nu are drept de veto, dar poate cere primului ministru să renunţe la propunerea făcută, atunci cînd constată că persoana propusă nu îndeplineşte condiţiile legale pentru exercitarea funcţiei de membru a guvernului".
XS
SM
MD
LG