Linkuri accesibilitate

Inflaţie de referendumuri - Judit Ferencz


Preşedintele Ungariei, Sólyom László şi-a ales cel mai nepotrivit moment posibil pentru a veni în România. După ce domnia sa şi-a amânat în repetate rânduri vizita, motivul fiind tergiversarea adoptării Legii minorităţilor, iată că soseşte tocmai când referendumul pentru autonomie, organizat în Secuime, încinge spiritele. După întrevederea cu omologul său, Traian Băsescu, cei doi şefi de stat dau declaraţii pe două voci, fiecare lăudând sistemul de protecţie a minorităţilor din propria-i ţară. Preşedintele ungar, deşi specificând că nu se poate amesteca în treburile interne ale altei ţări, vorbeşte despre posibilitatea autonomiei teritoriale. Iar Traian Băsescu îi ameninţă cu forţa pe cei care nu respectă Constituţia. … dar cei doi susţin la unison restricţiile privind comercializarea porumbului modificat genetic – un rezumat din relatarea publicată în Szabadság.

Liga Pro Europa îi solicită preşedintelui Traian Băsescu să se abţină de la ameninţările cu forţa, atrăgându-i atenţia că este şi preşedintele maghiarilor din judeţele Harghita şi Covasna. Cel mult, susţine preşedintele Ligii Pro Europa, Smaranda Enache, Traian Băsescu poate media între instituţiile statului şi locuitorii din Secuime – aflăm din Népújság.

Referendum anticonstituţional, consultare legală sau un simplu test, oricum am numi ceea ce s-a desfăşurat în localităţile din Harghita şi Covasna, este şi va rămâne absurd. Nesocotind că populaţia majoritară şi administraţia centrală văd roşu în faţa ochilor ori de câte ori se vorbeşte despre autonomie, un Ţinut Secuiesc autonom nu are nici o şansă de supravieţuire. Judeţele în cauză sunt mult mai sărace decât media pe ţară, ele nu pot subzista din forţe proprii şi nici nu au de unde obţine susţinere. În consecinţă, ideea autonomiei este un nonsens. Sau o prostie – o opinie din Allgemeine Deutsche Zeitung.

Dreptatea a murit – îşi introduce Nyugati Jelen comentariul dedicat votului anti-Macovei din Senat. Şi a murit degeaba… Căci votul negativ nu are de-a face cu persoana sau cu activitatea ministrului justiţiei. Este vorba despre luptele dintre Opoziţie şi Putere, dintre Palatul Victoria şi Palatul Cotroceni. Iar victima colaterală, Monica Macovei, nu este decât un pion.

Votul uninominal – iată, în sfârşit o iniţiativă bună. Păcat că nu se va concretiza - astfel comentează Szabadság propunea preşedintelui Băsescu de a se organiza un referendum privind modificarea sistemului electoral. Să nu uităm că, exceptând UDMR, toate partidele au lansat ideea în anumite momente. Şi toate au renunţat la ea, mai degrabă decât să renunţe la clientela de partid, care poate fi satisfăcută doar prin mandate obţinute pe liste.

Politicienii se supralicitează cu propuneri de referendumuri – remarcă liderul UDMR, Markó Béla, citat de Új Magyar Szó. Un referendum pentru autonomie în Secuime, un referendum pregătit de Opoziţie pentru demiterea preşedintelui şi un referendum nu pregătit, ci anunţat de preşedinte pentru introducerea votului uninominal. Markó se pronunţă împotriva celui din urmă, spunând că mandatele obţinute prin vot uninominal nu ar mai reflecta diversitatea României.

Ambasadorul României în Letonia şi Lituania, Tokay György, într-un interviu publicat în Erdélyi Riport: „Dacă n-aş fi diplomat de carieră, aş spune că cele două ţări baltice sunt plictisitoare în comparaţie cu România. Nevrând însă să-i jignesc pe locuitorii celor două ţări, pot spune doar că oamenii sunt mai reţinuţi. Discuţiile sunt mai puţin pasionale, presa se concentrează mai mult pe probleme reale, decât pe dispute personale.
XS
SM
MD
LG