Linkuri accesibilitate

Vicepreşedintele fracţiunii socialiste din PE deplînge demisia ministrului de externe român


Vicepreşedintele Grupului socialist din Parlamentul European Hannes Swoboda a declarat, vineri, într-un interviu pentru Radio France International, referindu-se la criza care a culminat cu demisia ministrului de Externe, că este o situaţie foarte tristă pentru România şi pentru influenţa ei în Europa.

"Cred că o ţară mare şi importantă ca România pierde teren şi este mult în urma posibilităţilor pe care le-ar putea avea în Uniunea Europeană", a afirmat Swoboda, adăugând că o ţară care abia a intrat în UE are nevoie de "stabilitate specială, pentru a putea influenţa dezvoltarea şi pentru a putea avea o voce puternică".
XS
SM
MD
LG