Linkuri accesibilitate

Ştirea zilei


Ministrul de externe Mihai Răzvan Ungureanu şi-a dat demisia la cererea premierului Călin Popescu Tăriceanu. Acesta i-a reproşat că nu a informat guvernul de arestarea a doi români în Irak de către trupele coaliţiei internaţionale conduse de americani. Tăriceanu a spus că dacă ştia la timp de incidentul petrecut în toamnă, ar fi luat măsuri mai devreme.

Cei doi români, angajaţi civili într-o bază militară americană, au fost arestaţi la 31 octombrie pentru că au filmat şi fotografiat în interiorul bazei fără autorizaţie. După ce au fost ţinuţi în închisoare fără să fie puşi sub acuzare, cei doi au fost eliberaţi vineri şi urmează să revină în România.
XS
SM
MD
LG