Linkuri accesibilitate

UE dezamăgeşte încă la capitolele transhumanţă, telemea, ţuică - Judit Ferencz


UDMR ar dori să transforme Ardealul într-un skansen, bun de admirat dar nefuncţional – iată o opinie publicată de portalul Transindex. Opinia porneşte de la constatarea că UDMR nu are ofertă pentru alegerile PE. Sloganul rămâne: mergeţi la vot să avem şi noi reprezentanţi în Parlamentul European! Autorul articolului se întreabă: ar trebui oare să votăm iar şi iar listele UDMR doar pentru că ne-am născut maghiari? Hargita Népe plusează: „Dictatura noastră de toate zilele” – astfel caracterizează editorialistul ziarului UDMR-ul, pornind tot de la întocmirea listelor electorale. În mod arbitrar, fără să se fi ţinut cont de preferinţele electoratului – consideră autorul.

În mare, totul e ok. Justiţia e independentă, economia se dezvoltă. Sigur, avem şi mici lipsuri, în domenii cum ar fi integrarea socială a romilor şi consolidarea clasei de mijloc – Krónika rezumă cea dintâi luare de cuvânt a preşedintelui Băsescu în faţa plenului Parlamentului European. Unde Traian Băsescu s-a pronunţat pentru integrarea cât mai rapidă a Republicii Moldova în UE.

Gata cu transhumanţa şi cu ţuica! – atenţionează Allgemeine Deutsche Zeitung. „Aderarea la ciobani” se intitulează editorialul săptămânalului Heti Új Szó, care deplânge dispariţia telemelei şi burdufului, făcute de ciobani la stână.

Din Új Magyar Szó aflăm că Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România intenţionează să-l dea în judecată pe Ion Coja, lider al organizaţiei Vatra Românească, pentru un articol în care Coja susţine că Holocaustul din România este o pură invenţie, menită să trezească remuşcări colective în rândul românilor.

Háromszék informează despre iniţiativa înfiinţării Parlamentului Romilor. Iniţiativa lui Florin Cioabă, rege şi lider al Cercului Creştin, a fost îmbrăţişată de peste o sută de organizaţii. Parlamentul Romilor ar urma să capete rol consultativ dar şi decizional în probleme culturale şi sociale care privesc în mod direct comunitatea romilor.

Cabinetul-Merkel oferă germanilor din România 1,65 de milioane de euro în acest an. Allgemeine Deutsche Zeitung citează un consilier ministerial din Germania, care spune că suma dovedeşte responsabilitatea istorică şi morală a Cabinetului-Merkel faţă de minoritatea germană din România.

Imaginea României este ieftină: costă doar 900.000 de euro în 2007 – arată Transindex. Agenţia pentru Strategii Guvernamentale dispune de această sumă pentru a realiza materiale menite să prezinte lumii România şi specificul ei.

Săptămânalul Erdélyi Riport publică un interviu cu preşedintele Ligii Pro Europa, Smaranda Enache, care vorbeşte despre eşecul democratizării. Evocând episodul încercării de a intra în politică alături de Acţiunea Populară condusă de Emil Constantinescu, Smaranda Enache trage concluzia: nici un partid din România nu este suficient de matur să preia sau măcar să înţeleagă valorile societăţii civile.

În final: Nyugati Jelen anunţă cu părere de rău închiderea ultimului cinematograf din judeţul Hunedoara.
XS
SM
MD
LG