Linkuri accesibilitate

PNŢCD nu poate văduvi fracţiunea PPE de parlamentarii PD


Vicepreşedintele PNŢCD Lucian Bălan consideră că decizia partidului său de a se abţine la votul care se va da pentru primirea PD ca membru asociat al PPE nu este un blam pentru democraţi. Potrivit unei declaraţii citată de agenţia MEDIAFAX, ţărăniştii consideră că grupul PPE din Parlamentul European nu poate fi "văduvit" de aportul viitorilor europarlamentari ai PD.

"Decizia noastră de a întări grupul PPE din Parlamentul Europei prin a nu ne opune acestui gest politic al PD, va permite democraţilor să observe că solicitările pe care PNŢCD le are încă din 1990 în ceea ce priveşte reforma morală a clasei politice şi societăţii româneşti prin adoptarea legii lustraţiei şi condamnarea oficială a comunismului sunt în perfectă consonanţă cu preocupările pe care PPE le are faţă de România".
XS
SM
MD
LG