Linkuri accesibilitate

România deschide două noi consulate la Cahul şi Bălţi


Ministrul de externe al României şi ambasadorul român la Chişinău au dat asigurări că impunerea de vize pentru moldoveni după aderarea la Uniunea Europeană nu va ridică o nouă barieră pe Prut. Impunerea vizelor a fost consfinţită ieri printr-un acord semnat la Bucureşti de minstrul moldovean de externe Andrei Stratan cu omologul său român Mihai Răzvan Ungureanu.

După ceremonie, Ungureanu a spus că vizele pentru moldoveni vor fi gratuite şi că România va înfiinţa încă două consulate, la Cahul şi Bălţi, pentru a putea procesa mai rapid cererile de vize.

Ambasadorul României la Chişinău, Filip Teodorescu, a declarat într-un interviu pentru Europa Liberă că vizele vor fi necesare numai până ce Moldova va obţine dreptul pentru cetăţenii ei de a circula liber prin spaţiul european.
XS
SM
MD
LG