Linkuri accesibilitate

Ştirea zilei


Preşedintele Traian Băsescu l-a eliberat din funcţie pe consilierul prezidenţial Theodor Stolojan, la cererea acestuia. Potrivit decretului semnat de şeful statului, activitatea lui Stolojan la Preşedinţie va înceta pe 1 noiembrie.

Recent exclus din Partidul Naţional Liberal pe care l-a condus în trecut, Stolojan a lansat duminica trecută la Piteşti o nouă aşa zisă “platformă liberală”, axată pe critici aduse actualului preşedinte al PNL, premierul Călin Popescu Tăriceanu. De asemeni, împreună cu un alt fost lider liberal, Valeriu Stoica, Stolojan a lansat iniţiativa unei mari federaţii a forţelor de dreapta, în care să intre şi o parte desprinsă din actualul PNL.

La alegerile prezidenţiale din 2004, Theodor Stolojan i-a cedat lui Traian Băsescu locul de candidat din partea alianţiei liberal-democrate Dreptate şi Adevăr.
XS
SM
MD
LG