Linkuri accesibilitate

Guvernul de la Erevan salută legislaţia franceză prvind genocidul armean


Guvernul Armeniei a salutat adoptarea în Adunarea Naţională a Franţei a legii care pedepseşte negarea genocidului comis de otomani împotriva armenilor în primul război mondial. Azerbaijanul însă, care e un aliat apropiat al Turciei şi advesar al Armeniei, s-a făcut ecoul nemulţumirii explirmate de Turcia faţă de adoptare acestei legi.

Potrivii legii adoptate de Adunarea Naţională franceză, persoanele care neagă genocidul împotriva armenilor sînt pasibile de o pedeapsă cu închisoarea de pînă la 5 ani şi o amendă de 45 de mii de euro. Legea urmează să fi supusă la vot în Senat.
XS
SM
MD
LG