Linkuri accesibilitate

Ioan Talpeş despre noi valuri de dezvăluiri privind colaboratorii Securităţii


Senatorul independent Ioan Talpeş a declarat că vor urma "al doilea şi al treilea val" de dezvăluiri privind colaboratori ai Securităţii, care vor aduce "surprize serioase", pentru că, deşi majoritatea politicienilor cred că au existat două arhive, au fost de fapt trei. După cum relatează agenţia Mediafax, Talpeş, fost director al SIE, a precizat că a treia arhivă cuprinde filme şi "jachete", adică microfilme speciale, cu date esenţiale din dosare. Talpeş a declarat că aceste microfilme se află acum în administrarea serviciilor secrete şi că s-au descoperit întâmplător când biroul său a fost zugrăvit. El a susţinut că va fi un al doilea val de dosare, care au conexate acţiuni după 1990, precum şi un al treilea, referitor la "ofiţeri din serviciile de informaţii cu identitate falsă, ce acţionează la ora actuală în politica românească". Referitor la dosarele din "al doilea val", Talpeş s-a declarat sigur că în prezent se lucrează la o disjuncţie a dosarelor ce pot fi trimise la CNSAS.
XS
SM
MD
LG