Linkuri accesibilitate

De la "vremurile bune" la vremea de azi - Judit Ferencz


De-a dreptul impresionantă serenitatea cu care doi lideri politici sălăjeni – unul pedist, altul pesedist – vorbesc despre „vremurile bune”, când ambii lucrau la Securitate. Unul la contraspionaj, altul la contrainformaţii. Desigur, nici unul nu consideră că ar fi făcut poliţie politică. Desigur, ambii au încercat să-şi cosmetizeze puţin trecutul. Desigur, nu de ruşine. Dimpotrivă, din orgoliu profesional. Doar unul dintre ei se simte inconfortabil. Nu de alta, dar – zice el – în ultima vreme trebuie să se explice cam des – spicuind dintr-un comentariu despre colegialitate, securişti şi eşecul deconspirării, publicat în Krónika.

Új Magyar Szó relatează despre vizita liderului PC, Dan Voiculescu, la sediul CNSAS. Scopul deplasării: convingerea membrilor colegiului că notele lui Felix nu intră în categoria „poliţie politică”.

Dar Mladici trebuie să se predea ! – imperativ formulat de preşedintele Traian Băsescu cu prilejul întâlnirii cu omologul său sârb. Mladici trebuie să se predea Tribunalului Penal Internaţional din dragoste pentru popor. Asta dacă-l iubeşte cu adevărat – redă Allgemeine Deutsche Zeitung spusele preşedintelui Băsescu.

Háromszék dedică mai multe articole declaraţiilor antimaghiare ale liderului naţionalist slovac, Ian Slota, partener în coaliţia guvernamentală de la Bratislava. Slota este de părere că minoritatea maghiară din Slovacia n-are alt scop decât să asuprească populaţia majoritară, ajutată fiind de cetăţenii ungari care păstrează cu toţii acasă, ostentativ, o relicvă: harta Ungariei Mari. Şi care sunt cu toţii brute încrâncenate. Ministrul de externe de la Budapesta i-a solicitat omologului său slovac să-şi tempereze partenerii de guvernare. Iar naţionaliştii slovaci au dat înapoi, spunând că declaraţiile nu se referă la maghiari în general, ci doar la unii dintre ei.

UDMR va reanaliza participarea la guvernare după 1 ianuarie 2007 – a declarat liderul formaţiunii, Markó Béla, citat de Új Magyar Szó. Markó consideră că partenerii de guvernare l-au tras pe sfoară. Cel puţin în privinţa Legii minorităţilor.

Népújság comentează întâlnirea dintre Markó Béla şi episcopul Tőkés László, lider al Consiliului Naţional Maghiar din Transilvania. „Poziţiile se apropie, actorii însă nu” – caracterizează editorialistul repetatele şi reciprocele invitaţii la dialog lansate de cei doi lideri.

Szabadság relatează despre manifestaţii şi contramanifestaţii la Roşia Montană. Fluierături, schimburi dure de replici între corporaţia minieră şi ecologişti, dar şi între localnici, divizaţi în două categorii: pro şi contra exploataţie auriferă. Oricum, consultaţiile continuă. În alte localităţi, pentru a evita încingerea spiritelor.

9000 pe plângeri la CEDO împotriva statului român – aflăm din Allgemeine Deutsche Zeitung. Curtea de la Strasbourg a condamnat statul la plata sumei de 88.000 de euro despăgubiri morale şi materiale pentru un fost proprietar. Căruia statul român a vrut să-i dea titluri de valoare. Fără valoare, întrucât Fondul Proprietatea, creat pentru despăgubirea foştilor proprietari, nu este încă cotat la bursă.

Hargita Népe redă în rubrica „Poşta redacţiei” o scrisoare semnată de un medic. Care spune că a îngrijit un copil rănit şi i-a dat scutire medicală. După câteva zile, în cabinetul lui şi-au făcut apariţia câţiva poliţişti, care – după lungi şi repetate discuţii – l-au obligat să le arate fişe medicale, de altminteri confidenţiale, ale pacienţilor. Dar unde trăim, domnilor? – se întreabă retoric medicul de familie.
XS
SM
MD
LG