Linkuri accesibilitate

Parlamentul Georgiei cere retragerea trupelor ruse din Abhazia şi Osetia de Sud


Parlamentul Georgiei s-a pronunţat pentru retragerea trupelor ruse de menţinere a păcii din regiunile separatiste Abhazia şi Osetia de Sud şi înlocuirea lor cu o misiune internaţională. Rezoluţia adoptată de Parlamentul de la Tbilisi cheamă Guvernul să ia măsuri în această direcţie, dar nu este obligatorie pentru cabinetul de miniştri. În replică, preşedintele comitetului de politică externă din Duma de Stat de la Moscova, Konstantin Kosaciov a declarat că decizia Parlamentului georgian nu are consecinţe legale pentru statutul militarilor ruşi de menţinere a păcii.
XS
SM
MD
LG