Linkuri accesibilitate

Ştirea zilei


Pentru a patra zi consecutiv, aviatia israeliana a bombardat obiective din Liban. In cursul atacurilor israeliene au fost lovite nou construitul far al portului Beirut si depozitele de grine din portul Tripoli. Avioanele israeliene au intreprins deasemeni un raid asupra sediului din sudul Beirutului al liderului Hizbollah, Hassan Nasrallah. Autoritatile libaneze relateaza ca atacurile israeliene s-au soldat cu peste 80 de victime.

Atacurile survin dupa ce gruparea Hizbollah a capturat doi soldati israelini. Simbata, avioanele militare israeliene au bombardat pentru prima data zona nepopulata dintre Liban si Siria. Guvernul israelian acuza Damascul ca acorda asistenta militiilor Hizbollah.

Pe de alta parte, autoritatile israeliene au confirmat ca vineri o nava militara a fost lovita de o racheta lansata de Hizbollah. Potrivit comandantului vasului, atacul s-a soldat cu disparitia a 4 marinari israelieni. El a precizat ca racheta era de fabricatie iraniana, dovedind sprijinul pe care regimul de la Teheran il acorda militiilor Hizbollah.

Agentiile de presa relateaza ca mai multe rachete lansate de Hizbollah au atins tinte din orasul israelian Tiberias.
XS
SM
MD
LG