Linkuri accesibilitate

George Bush pledează pentru revitalizarea economiei irakiene


Preşedintele american George Bush a declarat după întoarcerea din Irak că Statele Unite sunt hotărâte să revitalizeze economia irakiană, un mesaj pe care l-a transmis Guvernului de la Bagdad unde s-a aflat marţi pentru câteva ore. Vorbind la Washington, preşedintele Bush a spus că un succes al actualului cabinet irakian este în interesul Statelor Unite.

"Am avut plăcerea să mă întâlnesc faţă în faţă cu premierul irakian. Discutasem la telefon de câteva ori, dar am considerat că este important să ne aşezăm şi să discutăm la aceeaşi masă. Am putut constata hotărârea sa profundă să reuşească, să construiască o ţară care să se poată guverna şi apăra singură”, a spus preşedintele Statelor Unite.
XS
SM
MD
LG